În comuna Frumosu, Viorica Dăncilă a obținut 26,59% din numărul de voturi, iar Klaus Iohannis 47,26%. Trebuie precizat că primarul PSD al unității administrativ teritoriale, Constantin Buga, este împăcat cu scorul pe care a reușit să îl scoată la Frumosu, susținând că mai mult de atât nu putea face.
În ceea ce privește campania electorală, edilul a declarat că s-a implicat, întrucât face parte dintr-n partid politic și este obligat să se implice.
„Respect opțiunea fiecărui cetățean. Am scos un scor asemănător mediei pe țară. Mai mult de atât ce puteam să fac? În mod normal trebuie să îmi fac treaba ca și membru de partid și a trebuit să mă implic. De la început am fost convins că rezultatul nu o să fie foarte bun având în vedere toată campania care a fost dusă și la nivel național și la nivel local. Știam de la început că va fi foarte greu. De altfel, va fi greu și în continuare pentru că, matematic vorbind, Dăncilă nu are cum să îl bată pe Iohannis”, a declarat pentru SuceavaLIVE, primarul comunei Frumosu, Constantin Buga.
În ceea ce-l privește pe liderul Ioan Stan, primarul din Frumosu a spus că nu a discutat după alegeri cu acesta și nu știe dacă l-a sunat în cursul zilei, întrucât a fost foarte ocupat cu proiectele pentru comunitate.
„Noi am discutat ieri. Astăzi, poate m-a sunat, dar am vorbit foarte mult la telefon pentru că sunt plecat la Iași, cu proiecte”, a declarat primarul comunei Frumosu, Constantin Buga.
Referitor la proiectele implementate în comunitate, Buga a spus că toate au fost făcute pe cont propriu, întrucât nimeni nu l-a ajutat. Cel mai probabil nici mai marii din PSD.
„La Frumosu situația n-a fost simplă pentru că a trebuit să am grijă de dezvoltarea localității, mai mult, singur. N-a venit nici Flutur, nici nimeni altcineva ca să mă ajute”, a explicat Buga.
Revenind la alegerile parlamentare, primarul din Frumosu a precizat că scorul pe care l-a scos este unul bun, în contextul în care alți primari din județ, care au fost foarte sprijiniți și au primit mulți bani pentru implementarea proiectelor, au scos scoruri mai mici.
„Dacă ne uităm bine, sunt alți primari care nu au avut situația din localitatea noastră, ei au avut și proiecte și bani primiți și tot au scorul, în unele părți, și mai rău ca la Frumosu”, a conchis Constantin Buga.
Lasa un raspuns