Constantin Machidon, primar PNL în Tazlău, a murit răpus de cancer. Acesta avea 62 de ani și de ceva timp era internat în spital. Bărbatul fusese profund afectat de moartea soției, însă, spun apropiații, niciodată nu și-a neglijat locul de muncă.
Constantin Machidon a fost înmormântat în comuna Tazlău, acolo unde era deja la al patrulea mandat. Aproape toți oamenii din comună l-au condus pe ultimul drum pe primarul lor.
„Unele lucruri în viaţă sunt cu adevărat cumplite, iar moartea, deşi uneori reprezintă finalul unor suferinţe şi o etapă care nu poate fi ocolită de către niciunul dintre noi, rămâne cel mai greu moment pământesc! Rămas bun, Constantin Machidon! Ai lăsat în urmă fapte bune şi ai fost un exemplu de omenie, de care ne vom aminti mereu! Condoleanţe familiei îndurerate!“, a transmis o apropiată.
„Astăzi, cu deosebit regret, l-am condus pe ultimul drum pe Constantin Machidon, primarul comunei Tazlău, județul Neamț un om apreciat de către cei din comunitate pentru generozitatea sa și bunătatea sufletească! Deși mai avea multe de făcut pentru familie, pentru comunitatea care l-a desemnat ca lider,Dumnezeu a ales să-l ia de-a Dreapta Sa!
Unele lucruri în viață sunt cu adevărat cumplite, iar moartea, deși uneori reprezintă finalul unor suferințe și o etapă care nu poate fi ocolită de către niciunul dintre noi, rămâne cel mai greu moment pământesc!
Rămas bun, Constantin Machidon!
Ai lăsat în urmă fapte bune și ai fost un exemplu de omenie, de care ne vom aminti mereu!
Condoleanțe familiei îndurerate!”, a declarat senatoarea Arcan.
Şeful PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc a început ziua cu un mesaj în care, indirect, a închinat victoria politică de ieri şi memoriei celui care a făcut parte din echipa liberală: „Astăzi este o zi în care am sentimente amestecate. Tristețe pentru că am pierdut un coleg de valoare, pe domnul Constantin Machidon, care prin optimismul său ne-a oferit de multe ori ocazii să ne gândim la bunătate, la valori și la respect. Acest moment trist m-a făcut să mă gândesc la echipă, la toți cei care ne adunăm, să fim împreună pentru a realiza ceva. Domnul Machidon a fost un om de echipă. Și știu că și el s-ar fi bucurat astăzi dacă ar fi văzut ce muncă extraordinară a făcut echipa de la Neamț. De aceea vreau să vă mulțumesc din nou pentru că ați acordat voturile de încredere pentru a obține victoria de ieri. Vreau să le mulțumesc tuturor celor din echipa liberală de la Neamț, fiecare și-a adus contribuția și v-au arătat că aveți cu cine, aveți în cine avea încredere. Astăzi, mâine și pe viitor vom merge, împreună, mai departe. Pentru dezvoltarea comunităților noastre, pentru dezvoltarea Neamțului și a României.
Dumnezeu să îl odihnească în pace pe domnul Constantin Machidon. O să îi ducem dorul”.
Constantin Machidon, fusese marcat de sinuciderea soției. În urmă cu patru ani, în luna iunie, Rica Machidon s-a sinucis cu arma de vânătoare a soțului. Aceasta a lăsat un bilet de adio prin care și-a cerut iertare pentru decizia pe care a luat-o. Apropiații spun că s-ar fi sinucis din cauză că fusese diagnosticată cu cancer. În urma lui Constantin și a soției au rămas trei copii.
Sursa: www.romaniatv.net
Lasa un raspuns