Fostul președinte Ion Iliescu a declarat că desființarea Institutului Revoluției Române este ”o porcărie curată”, că este surprins de decizie și că nu înțelege motivația demersului Executivului.

„Nu am auzit de așa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluției Române, renunțăm la Revoluția Română, la studierea ei… Nu înțeleg, nu știu, nu am aflat încă această știre. Mi se pare o porcărie inadmisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluția și nu-nțeleg și-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformare pe care a cunoscut-o țara în ultimii 30 de ani de zile.
Cum să renunți la așa ceva? Unde în lume se întâmplă așa ceva? N-am aflat încă această știre, mă surprinde și nu-nțeleg motivația ei”, a afirmat, într-o declarație pentru Mediafax, Ion Iliescu.

Executivul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu, solicitarea fiind făcută de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost înființat în baza unei legi din 2004. Legea nu prevede vreun termen pentru mandatul Colegiului Național, aceștia fiind numiți pe viață. În prima ședință a Colegiului Național a fost ales în unanimitate președintele IRRD, în persoana lui Ion Iliescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.