Poliția Română va implementa, până la sfârșitul anului 2020, Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Potrivit Poliției Române, Registrul a fost organizat cu scopul de a preveni și a combate faptele de natura sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute și pedepsite de legea penală. Peste 45.000 de astfel indivizi sunt deja înscriși în evidențele cazierului judiciar cu asemenea infracțiuni. Infracțiunile vizate sunt: trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, exploatare a cerșetoriei, folosire a unui minor în scop de cerșetorie, folosire a serviciilor unei persoane exploatate, folosire a prostituției infantile, viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor, hărțuire sexuală, folosire abuzivă a funcției în scop sexual, pornografie infantilă, ultraj contra bunelor moravuri și incest.
Registrul central va funcționa în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în care se va ține evidența persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal, persoanelor de cetățenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților din state membre UE, dar și a autorităților competente din statele terțe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sexuale și persoanele născute în străinătate despre care exista informații că ar fi săvârșit astfel de infracțiuni.
„Nu vor fi trecute în Registru persoanele care erau minore la data comiterii faptei, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată dispune acest lucru în mod expres”, se menționează în comunicatul IGPR.
Autoritățile române vor putea solicita informații și date autorităților competente din statele membre sau statele terțe, prin Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative (dacă solicitările vizează cazierul judiciar), dar și prin canalele de cooperare polițienească internațională sau de cooperare judiciară în materie penală, se menționează în comunicat.
Până ianuarie 2020, peste 45.000 de persoane înscrise în evidențele cazierului judiciar fac și obiectul Registrului, acestea săvârșind infracțiuni prevăzute de Legea 118/2019. Până la operaționalizarea Registrului, Poliția Română, eliberează, la cerere, adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit vreuna dintre infracțiunile amintite.
În perioada iulie – decembrie 2019, au fost eliberate peste 180.000 de adeverințe prevăzute de Legea 118/2019, dintre care, mai puțin de un procent, au fost eliberate persoanelor care pot face obiectul Registrului.
Persoanele înscrise în Registru au obligația de a se prezenta periodic, dar nu mai târziu de o dată la trei luni, la organele de poliție pentru a comunica informații despre profesia sau activitatea pe care o desfășoară, mijloacele de existență, persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact, în mod direct și sistematic, locurile frecventate, în special unitățile de învățământ, taberele sau spitalele de copii, adresa unde locuiesc și modalitatea de comunicare cu polițiștii specializați.
De asemenea, persoanele în cauză au obligația de a anunța, în prealabil, poliției, orice deplasare din localitatea de domiciliu, mai lungă de 15 zile, inclusiv localitatea de destinație, scopul și perioada deplasării, dar și mijlocul de transport folosit.
Înregistrarea în Registru se face automat, prin preluarea informațiilor introduse în evidențele cazierului judiciar privind persoanele care săvârșesc astfel de infracțiuni, iar ieșirea din evidență se face atunci când faptele pe care le-au săvârșit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracțiuni, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea ori s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, au trecut 10 ani de la data când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, au trecut 20 de ani de la data introducerii în Registru, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult cinci ani, la împlinirea vârstei de 85 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de cinci ani și dacă persoanele au decedat.
Sursa: www.activenews.ro
Lasa un raspuns