Luni, 2 martie, la ora 17.00, polițiștii S.P.R. 8 Adâncata au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către P. Maria, de 73 ani, din comuna Hănțești, despre faptul că a fost agresată fizic de nora sa, B. Monica, de 45 ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că apelanta locuieşte pe raza localităţii Berești, singură în locuința proprietate. La cira 300 m se află locuința fiului ei, care de asemenea locuiește singur în imobilul său după ce soția a plecat de la domiciliu.
Marți, B. Monica a venit la locuința sa unde se afla soțul, iar după ce au stat de vorbă a plecat spre municipiul Suceava, unde locuiește împreună cu o fiică a lor. În timp ce se deplasa cu autoturismul spre municipiul Suceava a trecut prin fața locuinței soacrei sale, P. Maria, observând-o pe aceasta pe o bancă în fața locuinței. Atunci B. Monica a oprit autoturismul, a coborât și a început să discute cu soacra sa. Între cele două persoane s-a iscat un conflict verbal, iar B. Monica a lovit-o de câteva ori peste corp, în diferite zone. Imediat după aceasta a urcat la volanul autoturismului cu care venise părăsind zona.
După aceasta, P. Maria a apelat SNUAU 112 sesizând cele petrecute.
Fiind audiată, femeia a depus plângere față de noră sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În cauză s-a întocmit dosar penal infracțiunea de lovirea sau alte violențe.
Lasa un raspuns