Dezvoltarea și modernizarea comunei Șaru Dornei continuă și în acest an cu proiecte ambițioase menite să aducă bunăstare comunității locale. Primarul Cătălin Iordache a declarat, pentru SuceavaLIVE, că în prezent face demersurile pentru amenajarea unei pârtii de schi în localitate, investiție ce ar ajuta și mai mult la bunăstarea locuitorilor.
Acum, edilul Cătălin Iordache are grijă ca fiecare proiect aflat în execuție să fie finalizat cu succes, pentru ca oamenii să se poată bucura de investițiile făcute pentru ei.
Atent la nevoile comunității, edilul de la Șaru Dornei ține mereu cont de părerile oamenilor și face proiectele necesare rezolvării diferitelor probleme cu care se confruntă cetățenii din localitate.
„Acum avem o serie de proiecte în derulare, iar într-un viitor apropiat vrem să atacăm pârtia de schi din munții Călimani, pentru că avem mare nevoie de această investiție, acolo fiind singurul loc cu zăpadă din zonă. Această pârtie ar fi benefică, nu doar pentru Șaru Dornei, ci și pentru Țara Dornelor, dar și pentru Suceava”, a explicat primarul comunei Șaru Dornei, Cătălin Iordache.
Amenajarea pârtiei de schi din Călimani costă în jur de 11 milioane de euro, sumă rezultată în urma studiului de prefezabilitate.
„Acea documentație stă la baza introducerii pârtiei în masterplanul de turism”, a explicat Cătălin Iordache.
Acesta a adăugat că momentan fondurile cu care poate fi construită pârtia sunt de la Guvern, însă dacă se vor aloca fonduri europene pentru astfel de investiții, va depune imediat proiectul pentru a le accesa.
Cătălin Iordache îi încurajează pe oameni să devină antreprenori
Pe de altă parte, edilul îi susține pe antreprenori și îi încurajează să se implice activ în afaceri, în acest scop înființând și o cooperativă care să vină în sprijinul tuturor.
„Susținem antreprenorii în toate domeniile, inclusiv în cel agricol și în zootehnie. Avem și o cooperativă în localitatea noastră prin care vrem să-i încurajăm pe tineri”, a spus primarul.
Cătălin Iordache a subliniat că lucrează la proiecte importante privind extinderea rețelei de apă și canal, precum și la infrastructura rutieră. De asemenea, edilul vrea ca printre următoarele investiții să se numere un cămin cultural, o sală de sport și un teren de sport.
„Acum avem în derulare modernizarea a trei drumuri comunale și sper ca până în iunie acest proiect să fie finalizat. Un alt proiect pe care îl avem în curs de implementare prevede modernizarea, extinderea și dotarea școlii din Șaru Dornei. De asemenea, avem modernizarea iluminatului public, precum și un proiect legat de extinderea alimentării cu apă. De altfel, am depus un proiect pentru extinderea și modernizarea Școlii Neagra Șarului, pe POR, iar în prezent așteptăm să se facă evaluarea acestuia pentru a putea obține finanțare”, a subliniat primarul Cătălin Iordache.
Acesta a adăugat că a mai accesat un proiect de introducere a Internetului gratuit în comună, dar și de extindere a rețelelor. Pe de altă parte, primarul Cătălin Iordache lucrează la un proiect prin care să reînnoiască infrastructura informatică din cadrul Primăriei pentru a putea lucra ma ușor la proiectele ce vor sta la baza următoarelor investiții din comună.
„De asemenea, am depus un proiect pentru Căminul Cultural Neagra Șarului, la Compania Națională de Investiții, și acum așteptăm să se facă evaluarea și finanțarea pentru a putea demara lucrările”, a spus primarul.
Întrucât obținerea fondurilor europene prevede îndeplinirea multor condiții, între care existența unei infrastructuri feroviare, drumuri naționale sau europene, precum și apropierea de un aeroport, comuna Șaru Dornei nu poate obține, de fiecare dată, finanțare europeană, ceea ce înseamnă că primarul trebuie să muncească și să caute bani „în piatră seacă” pentru a face investiții în localitate.
„Noi ne uităm încrezători la finanțările care vor veni în 2021 – 2027 pentru a accesa toate fondurile posibile și suntem pregătiți să dezvoltăm în continuare localitatea”, a subliniat edilul comunei Șaru Dornei.
De 20 de ani în fruntea localității pe care o iubește
Cătălin Iordache este primarul comunei Șaru Dornei din anul 2000, iar la alegerile locale din acest an va candida pentru cel de-al șaselea mandat în fruntea localității.
„Locuitorilor comunei Șaru Dornei le transmit să aibă încredere în mine, pentru că sunt același om pe care îl cunosc încă din copilărie. Am un respect deosebit pentru cetățeni, un respect deosebit față de localitatea noastră, un respect față de trecut, un respect față de cei care și-au pus încrederea și au muncit pentru a face ceva în comuna noastră și voi face în așa fel încât să nu îi dezamăgesc niciodată”, a conchis primarul comunei Șaru Dornei, Cătălin Iordache.
Lasa un raspuns