A fost adoptată și a doua Hotărâre de Guvern care era necesară pentru deblocarea realizării conductei de transport gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei.

După ce săptămâna trecută a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea listei terenurilor agricole situate în extravilan, Guvernul a adoptat în ședința de ieri, 18 martie, Hotărârea privind aprobarea ocupării temporare din fondul forestier național a terenului în suprafață de 16,881 ha, de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” S.A. Mediaş, pentru proiectul de importanță națională în domeniul gazelor naturale „Conductă de transport gaze naturale DN 250 Pojorâta – Vatra Dornei”

„În acest moment este undă verde pentru a se trece la construcția magistralei. Am avut o discuție tehnică cu reprezentanții Transgaz care m-au asigurat că, odată fiind adoptate  aceste hotărâri, ar putea începe lucrările imediat după Sărbătorile Pascale. Un proiect foarte important dar și foarte greu, pentru care ne-am implicat mult iar de la venirea Guvernului Orban – o preocupare zi de zi. In sfârșit putem spune că avem undă verde pentru ca și la Vatra Dornei să ajungă gazul metan. Dornenii au rezolvată astfel și problema încălzirii, o problemă cu care s-au confruntat an de an. Se va face astfel dreptate pentru Vatra Dornei și pentru tot Ținutul Dornelor”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

One Response

  1. Yuan_Wuhanell

    Vrem poză cu lopata,casca,geaca portocalie+mască de mamoș,ca să vadă lumea că este actuală!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.