Chiar daca ziua are tot 24 de ore, pur si simplu, timpul nu mai este insuficient. Zilele par tot mai aglomerate, incat, pana la sfarsitul acestora, te simti epuizata, obosita si grabita. Poate uneori te gandesti ca nu ai fost productiva si nu ai bifat aproape nimic de pe lista, desi orele s-au scurs una dupa alta. 

 

Insa, cu cateva metode simple, ai putea sa castigi timp in fiecare zi. Chiar daca nu poti adauga minute unei ore, poti face loc pentru lucruri care iti fac placere.

 

Iata 5 metode foarte simple pentru a avea mai mult timp intr-o zi aglomerata:

 

 

1. Tine un jurnal 

 

 

Pentru o imagine de ansamblu, va trebui sa scrii cum iti petreci timpul ora de ora pentru cel putin 2 saptamani. Foloseste cat mai multe detalii si fii foarte specifica cu activitatile pe care le faci. 

 

La final, analizeaza cu atentie cum iti petreci de fapt timpul, nu cum iti imaginezi ca o faci. Poate ca stai mai mult pe drum decat credeai, gatind sau stand de vorba despre nimicuri cu colegii la birou. Acesta va fi punctul tau de plecare.

 

 

2. Mai mult deodata 

 

 

Aceasta metoda functioneaza extraordinar pentru activitati casnice necesare, dar plictisitoare. Spre exemplu, alege o dupa-amiaza pentru a pregati mancare pentru urmatoarele cateva zile. Astfel, nu vei mai pierde timp gatind si spaland vasele in fiecare seara, ci o vei face mult mai rar.

 

 

3. Fii atenta la “timpi morti”

 

 

Nu trece cu vederea importanta unei secunde. Spre exemplu, 10 minute pe care le petreci fara sa faci nimic in statia de autobuz nu par multe, insa, intr-o saptamana sunt 50, iar cum drumul este dus-intors, inseamna 100 de minute. Sa calculezi si ce inseamna intr-un an? O sa zici ca nu ai ce sa faci, trebuie sa ajungi la job. Ei bine, ai putea sa citesti sau sa asculti o carte audio sau un podcast.

 

De altfel, daca ai de parcurs doar una-doua statii, in loc sa stai in trafic, incalta o pereche de balerini confortabili si ia-o pe jos. Ajungi mai repede si faci si miscare.

 

 

4. Nu te lasa distrasa

 

 

Tuturor le place sa creada ca pot face mai multe lucruri in acelasi timp, dar, in realitate, nu pot…cel putin nu bine. Pune telefonul pe silentios si concentreaza-te pe sarcinile pe care le ai de indeplinit! Notificarile vor fi acolo si cand vei termina. In acest mod, vei fi mai eficienta, ceea ce iti va oferi mai mult timp la sfarsitul zilei. 

 

 

5. Aloca minute fiecarei activitati

 

 

Cand iti faci to-do list-ul dimineata, stabileste un anumit interval de timp pentru fiecare activitate. Acest lucru e benefic din doua motive – vei fi mai disciplinata si mai productiva (cand cele 20 de minute alocate unui task incep sa se scurga, vei fi mai concentrata pentru a termina la timp) si te ajuta sa iti dai seama ce este important. Daca lista arata ca ai nevoie de 9 ore, dar tu ai doar 5, iti va fi usor sa iti dai seama ce este urgent si ce poate astepta. Altfel, ai incerca sa indeplinesti toate treburile in aceeasi zi, ceea ce ti-ar provoca doar stres si frustrare.

 

“Ziua n-are suficiente ore”, “As vrea, dar am foarte multa treaba”, “Imi pare rau, voi intarzia din nou” – uita de aceste fraze! Pacaleste timpul folosind metodele de mai sus si bucura-te din nou de lucrurile care iti fac placere!

 

Sursa foto: shutterstock.com

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.