În cadrul ultimei  ședințe operative din  27 aprilie 2020,  la care au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului și conducerea CJ Suceava, s-a analizat în principal  modul și procedura de angajare de personal de specialitate, fără concurs, conform legislației specifice stării de urgență, pentru a asigura necesarul de personal în cadrul celor două centre, CRRN Sasca Mică și CRRN Costâna.

A fost numit un coordonator și la nivelul CRRN Costâna, la fel ca și în cazul CRRN Sasca Mică, care are  rolul de a monitoriza activitatea angajaților, de  a comunica cu personalul din tură pentru a identifica  din timp problemele și nevoile care apar, întărind astfel rolul conducerii în teritoriu, fiecare coordonator ținând permanent legătura cu conducerea în vederea semnalării eventualelor probleme și rezolvarea acestora în cel mai scurt timp.

Trebuie menționat faptul că în structura DGASPC Suceava, la nivelul întregului județ, sunt 41 de locații de tip rezidențial și familial pentru copii (centre, case de tip familial, apartamente de tip familial sau social) coordonate de către 9 șefi de serviciu și 12 locații pentru adulți cu dizabilități, coordonate de către 8 șefi de serviciu, iar conducerea direcției, de la începutul stării de urgență ține legătura zilnic cu toți șefii de serviciu, raportările privind starea de sănătate a beneficiarilor și a angajaților făcându-se de două ori pe zi, dimineața și seara sau ori de câte ori apare vreo situație neprevăzută, situația fiind centralizată zilnic și transmisă forurilor superioare.

De aceea,  coordonarea centrelor de câte un specialist din cadrul DGASPC Suceava, are rolul de a întări capacitatea de comunicare, gestionare probleme și identificare de soluții în timp util, atât în ceea ce privește activitatea personalului dar și în ceea ce privește condițiile de cazare, echipament, materiale etc.

În ceea ce privește stocul de echipamente și materiale protecție, igienă și dezinfecție, acesta este asigurat pe o perioadă destul de îndelungată, însă apreciem deschiderea  atât a ONG-urilor cât și a persoanelor fizice care s-au arătat dispuse să ne sprijine pe viitor.

În ceea ce privește  angajarea  de personal de specialitate pentru centrele în care va apărea această necesitate ca urmare a internării în spital a personalului diagnosticat pozitiv, pe site-ul DGASPC Suceava a fost postat anunțul de angajare, fără concurs, pentru o perioadă determinată de trei luni: (http://dgaspcsv.ro/anunturi/). Pe  același link, persoanele interesate, care au rude internate în CRRN Costâna, vor găsi un anunț cu date de contact și intervalul de timp în care pot suna.

„În același timp, activitatea DGASPC Suceava, se desfășoară normal, în regim online, în special, deoarece în acest timp, continuă să fie copii în situație de risc, victime ale violenței, mame cu nou-născuți care au nevoie de ocrotire, dosare de handicap trimise online și prin poștă care trebuie instrumentate, evaluări prin telefon ale copiilor și persoanelor cu dizabilități etc.

Primim solicitări și sesizări pe email, prin telefon și prin poștă și încercăm să venim în sprijinul fiecărei persoane care are nevoie de ajutor, consiliere sau îndrumare.

 La nivelul Direcției, colegii psihologi au format o rețea de sprijin, consiliere și suport emoțional, atât pentru personalul din centrele rezidențiale, pentru asistenți maternali și familii de plasament dar pot veni în și sprijinul persoanelor care trec prin traume provocate de COVID-19. Cei care sună pe telefonul Direcției sau ne scriu pe pagina de Facebook a DGASPC Suceava (https://www.facebook.com/ProtectiaCopiluluiSuceava), pot solicita sprijinul unui psiholog disponibil”, a explicat purtătorul de cuvânt al DGASP Suceava, Nicoleta Daneliuc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.