Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost sesizat telefonic de către personalul medical al Serviciul de Ambulanţă Judeţean  Suceava, joi, 7 mai, despre faptul că M. Dorina a decedat în ambulanţa care o transporta la Spitalul municipal Rădăuţi.

În timp ce se afla la Centrul de Dializă, femeii în vârstă de 60 ani, din com. Zvoristea, i s-a făcut rău. A fost solicitată intervenţia ambulanţei, care a transportat-o spre Spitalul municipal Rădăuţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă aceasta a decedat în ambulanţă, pe drum.

Din aceste motive ambulanţa a revenit în mun. Suceava, iar corpul decedatei a fost depus la morga Spitalului Judeţean Suceava.

Nu există suspiciuni cu privire la infectarea cu virusul SARS-COV2 a persoanei decedate întrucât aceasta a fost testată anterior, rezultatul fiind negativ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.