Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 10 mai 2020, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015.
Potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc, de a „evidenţia valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.
Portul popular românesc datează din secolele IX-X, dar mărturii mai numeroase există din secolul al XIV-lea, cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc fiind consemnată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou şi voievodul muntean Basarab I, unde este reprezentat portul autentic al bărbaţilor, cu cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din bucăţi de piele de oaie pe cap.
Costumul popular de pe tot cuprinsul ţării se caracterizează prin folosirea cu preponderenţă a culorii albe, ca fond, fiind confecţionat din in, cânepă sau bumbac şi prezentând motive caracteristice, în forme geometrice sau de inspiraţie agrară. Dintre simbolurile cusute sau ţesute pe pânză, se remarcă soarele şi stelele, Pământul şi Cerul, multe flori, un loc aparte ocupându-l simbolul crucii ornat şi stilizat în foarte multe forme, dar şi al altor simboluri religioase, precum: peştele, crucea bizantină, scara vieţii, viţa-de-vie, spicul de grâu, strugurele, păunul etc. Cromatica motivelor constituie un alt element specific, folosindu-se culori de bază, ca roşu, negru, brun închis, albastru, anumite tonuri de verde şi violet. Straiele populare româneşti impresionează prin măiestrie şi diversitate, distingându-se prin zone etno-geografice de provenienţă, prin perioadele în care sunt purtate, simbolistica lor aparte atestându-le valoarea de emblemă a identităţii româneşti, ce reflectă credinţa strămoşească.
Regia Maria a României
În mare, costumele populare românești se pot împărți în șapte regiuni folclorice. Mai detaliat, costumele populare românești se pot clasifica pe zone etnografice, numărul zonelor variind între 40 și 120, totul depinzând de persoana care face împărțirea și de criteriile folosite.
Confecționarea costumului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor.Portul popular are aceeași structură pe tot teritoriul țării dar se deosebește de la o regiune la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoarea. Cele șapte mari regiuni folclorice sunt:
- Transilvania
- Câmpiile de vest: Câmpia Mureșului Inferior, Câmpia Crișurilor (Crișul Negru, Crișul Alb, Crișul Repede), Câmpia Someșului inferior (Țara Oașului)
- Banat, cuprinzînd Lunca Timișului și Caraș-Severin.
- Țara Românească, cuprinzînd Oltenia și Muntenia.
- Zona Dunării inferioare, cuprinzînd Bărăganul, Dobrogea și sudul Moldovei.
- Moldova, inclusiv Basarabia, Bucovina și Transnistria.
- Românii din peninsula Balcanică, care la rândul lor se împart în 4 subgrupe:
- Daco-românii de-a lungul granițelor românești: Cadrilater (Bulgaria), Timoc (nord-vestul Bulgariei și estul Serbiei), Voivodina/Banatul sârbesc și în Ucraina (mai ales în regiunile Cernăuți și Odesa).
- Istroromânii din Istria, Croația.
- Macedoromânii (sau „aromânii”) din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia.
- Meglenoromânii din Grecia și Macedonia.
Lasa un raspuns