Marți, 9 iunie, în jurul orei 17:10, un bărbat de 43 ani din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în afara localității Spătărești, după o curbă la dreapta, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoutilitara condusă de un bărbat de 32 ani din comuna Baia, care circula în fața sa, a frânat și a virat stânga pentru a evita coliziunea cu aceasta, moment în care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat de 33 ani din comuna Drăgușeni, care circula din sens opus.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor auto a celor două autoutilitare precum şi  a unei femei de 28 ani din comuna Baia, pasager în autoutilitara condusă de bărbatul de 32 de ani, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

  În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.