Joi, 11 iunie, la sediul Direcției de Sănătate Publică Suceava, în cadrul unei ședințe de lucru, s-a discutat despre cele două cazuri de elevi depistați pozitiv în această perioadă și anume eleva din cadrul Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și eleva înmatriculată la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava au comunicat că anchetele epidemiologice în cazul celor două eleve depistate pozitiv la testul COVID- 19, sunt în desfășurare, fiind înștiințat în acest sens, în cursul zilei de 10.06.2020, Institutul Național de Sănătate Publică.
Având în vedere că în perioada pregătirii unitățile școlare au asigurat condițiile igienico- sanitare pentru a preveni îmbolnăvirea elevilor și a personalului medical – triaj epidemiologic, dezinfecția încălțămintei, a mâinilor, purtarea măștilor de protecție, etc- și luând în considerare că atât elevii cât și personalul didactic contacți cu cele două eleve nu au avut un contact neprotejat, medicii epidemiologi din cadrul DSP Suceava au considerat că se poate permite participarea copiilor în prima sesiune a Evaluării Naționale 2020 cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară care sunt deja implementate la nivelul școlii.
Aceste aspecte au fost aduse, în cursul dimineții, la cunoștința conducerii celor două unități școlare, Ministerului Educației și Cercetării și Centrului județean pentru Coordonarea și Conducerea Intervenției, prin adrese ale DSP Suceava.
Lasa un raspuns