La intrarea în Rădăuţi, dinspre Suceava, vezi înşirate mai multe case frumos colorate, iar în mijlocul lor o biserică. E Aşezământul „Sfântul Leontie” din Rădăuţi, un loc pe care 126 de copii îl numesc acasă. Maica Ecaterina este o „mamă” cu 126 de copii. Îngerul de femeie care călăuzeşte suflete.
Maica Ecaterina, o femeie cu un chip blând, îi priveşte pe copii cu zâmbetul pe buze, îi îndrumă, îi sfătuieşte, îi iubeşte şi încearcă să recupereze suflete greu încercate. Printre puştii care trăiesc la Aşezământ se afla copii abandonaţi, copii puşi la cerşit, abuzaţi sau suflete care au trecut prin alte drame şi cu care viaţa nu s-a purtat cu mănuşi. Maica Ecaterina îi cunoaşte pe toţi şi pentru fiecare în parte are o vorbă bună, o îndrumare, un sfat.
„Ei trebuiesc pregătiți pentru familie mai departe pentru că ei n-au avut modele, n-au avut părinți. Și am avut copii care în momentul în care le spuneam despre familie nu înțelegeau acest concept. Nu au model. Și e foarte greu. Încerc să modelez o persoană care la un moment dat va trebui să se transforme în acel tată sau mamă pe mai departe pentru copiii lor”, a spus Maica Ecaterina pentru Ştirile PRO TV.
În Aşezământul „Sfântul Leontie” din Rădăuţi sunt 12 case în care trăiesc 126 de copii de toate vârstele. Povestea locului pe care sufleţelele îl numesc casă a început încă din 2004. Stareţul mănăstirii Bogdana, părintele Iustin, a decis ridicarea Aşezământului. 10 milioane de euro a costat totul, banii provenind de la mănăstire, donaţii şi o mică parte de la stat. Maica Ecaterina se află printre copii, încă de la început.
„De 8 ani de zile de când sunt aici mi-am dat seama că și cei care afișează un caracter mai puternic, e o barieră pe care și-o așează în față. Și dacă nu o descoperi la timp refulează când nu are pe cineva lângă sau nu vor ști cui să ceară ajutor. Și tot încercăm să săpăm cât mai adânc și mai adânc”, a spus maica Ecaterina.
Pe lângă adăpost, în Aşezământul „Sfântul Leontie” din Rădăuţi copiii au parte de pregătiri şi meditaţii. Sunt pline vitrinele din sălile de cursuri de diplome şi medalii. Într-o sală se ţin lecţii de dans, în altă cameră, micuţii interesaţi fac Karate.
Mulţumirea supremă pentru Maica Ecaterina o reprezintă împlinirea copiilor. Până acum, din Aşezământ au plecat 30 de copii, toţi cu diplome şi meserii. 10 sunt la facultate, iar 7 dintre ei şi-au întemeiat propriile familii.
„Parcă nici nu știam cum să mă port. M-am ascuns în spatele ușilor și am început să plâng. Ăsta e mometul pe care îl dorim pentru toți copiii. Avem nevoie de modele care pleacă din mijlocul lor. Copiii să vadă că tot ce am spus noi este realizabil și că pot face același lucru. Pentru noi e extraordinar să vedem că s-a întemeiat o familei și familia aia prinde contur”, a conchis măicuța.
Sursa: Țarameafrumoasă.ro
Maica Ecaterina, doredc sa offer la o mama cu un copil adapost si hrana si un Viitor daca vrea sa munceasca. Posibilitate am dar nu stiu cu cine sa eau legatura, va cer un consiliu, nr tf 0039 389 1174728,