Ministerul Educației a publicat, luni, 22 iunie, rezultatele la Evaluarea Naţională. Potrivit reprezentanților MEC, 19 elevi din județul Suceava au obținut media 10.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. 

Situația statistică generală arată că dintre cei 6381 candidați prezenți, 4833 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 75,74%.  Dintre aceștia, 19 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 92,84%: 6381 candidați prezenți, dintr-un total de 6873 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 5494 candidați (85.74%), din 6407 prezenți, iar 84 candidați au fost notați cu 10 (zece). 

La proba de Matematică, 4392 candidați (68,76%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), din 6387 prezenți, iar 89 de candidați au obținut nota 10 (zece). 

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.