Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava și președinte al PNL Suceava, îi răspunde senatorului Ioan Stan, președintele PSD Suceava, după ce, cel din urmă a criticat vizita premierului Ludovic Orban la Suceava.

„Domnule Stan, puțină decență nu ar strica!

Nu știu din ce fotoliu ați urmărit vizita Premierului Ludovic Orban în județul Suceava de nu v-a plăcut. Nici nu mă așteptam să vă placă.

Domnule Stan, echipa Guvernului Orban nu s-a întâlnit ca pesediștii noaptea ca hoții, de ați ajuns să confundați Suceava cu Hunedoara.

Dacă nu se poate puțină decență, atunci măcar putină rușine nu ar strica, pentru că aveți din urmă multe schelete în dulap, Utilități și Mediu este doar un exemplu. Trebuia să trageți gaz la populație dar nu ați făcut nimic și ați îndatorat un județ, ați nenorocit zeci de primării pe ani de zile.

Noi am venit să reparăm, să îndreptăm prostiile făcute de voi și să aducem gazul metan la Vatra Dornei. Comentați și, chiar dacă este un lucru foarte bun pentru suceveni, nu vă convine. Vă spun să știți că oamenii înțeleg foarte bine că noi am făcut iar voi doar bateți din gură”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta i-a transmis lui Ioan Stan că guvernările social-democrate au însemnat pedepsirea județului Suceava.

„Domnule Stan, guvernările voastre au însemnat pedepsirea județului Suceava. Din păcate pentru acest județ sunt foarte multe exemple, eu o să vă dau doar câteva:

–          Centura Sucevei, făcută de noi 85%, amânată 7 ani de guvernele PSD. Noi acum plătim toate datoriile voastre din urmă și finalizăm lucrările;

–          Centura Municipiului Rădăuți, licitată în 2012, lucrările sistate 6 ani de guvernele PSD, noi o vom finaliza în acest an;

–          Proiectul apă-canal pentru mai mult de 220.000 de suceveni, proiect european care a zăcut ani de zile în sertarele guvernării PSD, a fost deblocat de guvernarea liberală, acum se organizează deja 25 de licitații pentru mai multe puncte de lucru în județul Suceava;

–          Pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, care ar fi trebuit să fie finalizată la sfârșitul anului 2012. Șase ani nu ați făcut nimic, dar nu ați evitat să vă împăunați după ce ați dat 5% din valoarea proiectului.

–          DN18 Iacobeni – Borșa. Se lucrează pe el din 2012 dar voi, prin guvernările PSD, ați blocat 7 ani lucrările. Acum plătim noi datoriile voastre și facem recepția finală.

–          V-ați opus aprobării unui Spital de copii la Suceava, dar va fi posibil de realizat în guvernarea liberală.

–          Nu ați făcut nimic – zero acțiuni pentru drumuri expres sau autostrăzi în județul Suceava. Guvernarea voastră a retrogradat pe ultimul loc în Master Planul General de Transport tronsoanele Suceava – Siret și Suceava – Dolhasca. Noi am demarat procedurile, licitațiile pe Autostrada A7 Siret-Suceava -București și au început procedurile, s-au depus ofertele pentru Autostrada Nordului Suceava – Vatra Dornei – Bistrița – Satu Mare. De asemenea, s-au emis actele normative pentru a se face pe bani europeni centurile ocolitoare de la Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

Dacă mai doriți, vă pot da alte multe exemple și n-o să vă cadă bine”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava i-a transmis lui Ioan Stan să „nu mai joace postura frustratului”, dar și să nu mai creadă că astfel de ieșiri, precum atacul de după vizita premierului, îi vor aduce voturi.

„Vă dau și un sfat: nu mai jucați postura frustratului.

Nu purtați grija imaginii mele. Să lăsăm sucevenii să aprecieze ce facem noi, știu ei foarte bine.

 Apoi, nu cred că etalonul moralității și al corectitudinii este la dumneavoastră sau în partidul dumneavoastră.

Rămân la îndemnul pe care vi-l repet, să faceți totuși ceva util pentru județul Suceava și renunțați să credeți că astfel de ieșiri o să vă aducă voturi. Veți avea mari surprize.

Noi suntem hotărâți să facem lucruri utile pentru acest județ, lucruri pe care oricine de

bună-credință le vede foarte bine”, a conchis Gheorghe Flutur.

One Response

  1. ipocrizie

    cadariu a spus-o cu subiect si predicat: majoritatea institutiilor din suceava sunt conduse de psd.
    si nu de acum o luna.
    coabiteaza destul de bine guvernul pnl cu psd-ul din teritoriu, cel putin la suceava. indiferent de cum se prefac flutur si stan ca se incondeiaza pe la ziare.
    ceva e putred in treaba asta. flutur a avut mana moarta si cu prefectul, dar mai ales cu subprefectul prorociuc. s-a vazut clar in martie-aprilie.
    boby cusnir si cu mocanu comunistu, ambii psd, n-au ratat momentul si varsa in continuare laturi prin oras din martie si pana acum. desigur despre acesti distinsi reprezentanti ai guvernului pnl in suceava.
    boby e binemersi la locul lui, mocanu director dictator in continuare. nu stim daca la umbra psd sau pnl.
    CONCLUZIA: la sv coabitarea tenebroasa si subterana pnl-psd si interesele parsive sunt de actualitate, nu povestile cu flutur vs stan, ori cu actori pro fluturi vs pro stani.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.