Criza medicală din România se adâncește după ce zeci de mii de persoane suspecte de infecție cu noul coronavrus au ieșit din izolare, iar alte 1.300 au părăsit centrele de carantină. În același timp, peste 600 de persoane s-au externat din spital. 

ecizia Curții Constituționale privind carantina și izolarea a avut efecte dramatice în țara noastră, întrucât mii de persoane au părăsit fie centrele de carantină, spitalele ori au ieșit din izolare.

„Au plecat 30.000 de pacienţi sau suspecţi aflaţi în izolare, din 50.000 mai sunt 20.000 şi 1.200 – 1.300 din cei aflaţi în carantină. Din 3.500 mai sunt 2.200. În 24 de ore s-au externat 624 de pacienţi, printre ei aflându-se şi cei care au atins perioada de 10 zile şi au trebuit externaţi, dar sunt şi cei care au solicitat mai devreme această externare”, a declarat Tătaru.
El a subliniat că izolarea, carantinarea și internarea pacienților asimptomatici aveau rolul de a încerca prevenirea răspândirii comunitare.
N-am înţeles schimbarea unei legi în timpul războiului, dar dacă totuşi s-a întâmplat, să grăbim totuşi aprobarea acestui proiect legislativ şi promulgarea lui ca să putem să ne facem treaba în consecinţă şi legal. Cred că ne grăbim puţin politic în acest moment. Nu am terminat partea medicală, nu trebuie să punctăm politic pe suferinţa poporului român, nu trebuie să punctăm politic pe suferinţa copiilor noştri, a bunicilor noştri”, a mai spus Tătaru.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.