Dacă n-ai aflat de ultima măsură luată de Guvernul de la Atena, îţi reamintesc acum: de miercuri dimineaţă, ora 06:00, toţi turiştii care vor intra în Grecia prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră terestru deschis pentru moment, vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19.
În aceste condiţii, românii au aşteptat şi mai bine de o oră, sâmbătă, în parcarea complexului Băneasa Shopping City, acolo unde o clinică privată a deschis primul centru drive-in din ţară pentru detectarea virusului Sars-CoV-2. Asta înseamnă că nu trebuie decât să ajungi în zona de recoltare, unde eşti testat fără să cobori din maşină. Rezultatul îl primeşti între 24 şi 48 de ore, alături de traducerea în limba engleză.
Un astfel de test rapid te costă 390 de lei, ceea ce înseamnă că o familie formată din patru persoane va suplimenta bugetul de vacanţă cu peste 300 de euro, încă dinaintea plecării. Să fii atent şi când mergi să faci testul, căci acesta trebuie prelevat cu cel mult 72 de ore înainte de a ajunge pe teritoriul Greciei. În plus, să nu uiţi nici de formularul electronic ce trebuie completat cu cel puţin 24 de
ore înainte de a trece graniţa la greci!
Grecia nu va fi singura ţară ce condiţionează accesul românilor de prezentarea rezultatului negativ al unui
test COVID-19. La fel procedează şi Cipru şi, de câteva zile, Austria. Şi în Slovacia ai nevoie de un test negativ la coronavirus pentru a intra în ţară, însă, chiar şi aşa, primele cinci zile le vei petrece în izolare, după care vei fi retestat. Dacă rezultatul e negativ, abia atunci îţi poţi începe sejurul.
La sosirea în Olanda, românilor le este recomandat ferm să se autoizoleze la domiciliu, pentru 14 zile. În Marea Britanie, măsura nu mai e la nivel de recomandare, autoizolarea pentru 14 zile fiind acum obligatorie pentru cei veniţi din România.
De luni începând, accesul rezidenţilor români va fi interzis în Lituania. O altă ţară ce ne interzice complet
accesul este Malta, cel puţin până pe 15 iulie, când va fi făcută o nouă reevaluare.
Pe lista ţărilor cu restricţii pentru persoanele ce sosesc din România se află şi Norvegia, care impune acum zece zile de autoizolare, dar şi Finlanda, unde este permis numai accesul celor care au un motiv întemeiat.
Autoizolarea este obligatorie şi dacă ajungi în Irlanda, Slovenia sau Estonia, în timp ce Danemarca cere dovada unei rezervări de cel puţin şase nopţi de cazare pentru a te primi.
Lasa un raspuns