Raed Arafat a vorbit aseară despre situația României în aceste momente. Secretarul de stat în MAI avertizează că lucrurile nu merg pe o pantă descendentă, ceea ce pune în pericol sănătatea oamenilor. Secretarul de stat în MAI a mai spus la Antena 3 că ia în considerare scenariul în cara România se va întoarce în stare de urgență din 1 august.
„Criteriul enunțat exemplificativ pentru reintrarea în Stare de Urgență (10.000 de cazuri în 5 zile) ar fi îndeplinit între 1 și 3 august.(…) Dacă în fiecare zi apar 1.000 de cazuri, practic, arată că 5% dintre ei în următoarele zile va intra în Terapie Intensivă. 20 – 30 la sută vor avea nevoie de asistenţă serioasă medicală, aproape de Terapie Intensivă şi atunci este clar că este nevoie să luăm măsuri”, a explicat aseară la Antena 3 Raed Arafat.
Acesta a anunţat că, cu o noapte înainte, nu au mai existat locuri în spitalele Covid din Bucureşti pentru pacienţii simptomatici.
„Am fost sunaţi că nu mai sunt locuri să interneze simptomatici, deci nu vorbim de altceva. Azi noapte, am fost sunat de domnul profesor Cercel, de domnul secretar de stat Moldovan, care a fost şi el sunat că nu sunt locuri şi am fost sunat de Serviciul de Ambulanţă, că nu sunt locuri, că Ambulanţele nu pot descărca pacienţii, că nu sunt locuri pentru Covid, că nu poţi să îi duci oriunde. Şi atunci, după o discuţie cu domnul ministru Tătaru, cu primul ministru, cu ministrul Bode, decizia a fost «Hai să găsim încă două spitale”, a anunţat Raed Arafat. Întrebat dacă sistemul medical ar putea intra în colaps, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a precizat că, ”fără nicio discuţie”, dacă nu se reduce numărul de cazuri se poate asunge la presiune pe sistem.
„Situaţia nu putem să spunem că este controlată, mai ales în unele zone ale României. Creşterea cazurilor şi creşterea semnificativă zilnic. Aceste creşteri arată că avem o creştere serioasă, din punct de vedere al răspândirii. Clar că avem o răspândire care, în acest moment, nu este nici în platou, nici în scădere. Deci, dacă este în continuă creştere, clar că situaţia nu este sub control”, a mai explicat Raed Arafat.
Sursa: Libertatea.ro
Lasa un raspuns