În fiecare august, își face apariția curentul de meteori numit Perseide, după constelația din care provin. Acestea reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi de pe parcursul anului, dar sunt în același timp și cele mai cunoscute, pentru că au loc în perioada concediilor și a vacanțelor. „Ploaia de stele” este un fenomen cunoscut, iar pasionații de astrologie așteaptă cu nerăbdare momentul în care se vor putea bucura de unul dintre cele mai frumoase fenomene.
 

Perseide 2020 – noaptea în care vor putea fi văzute
 

Perseide, cea mai spectaculoasă ploaie de meteori, înregistrează maximul în noaptea de 12 spre 13 august 2020. Luna va fi în primul pătrar, astfel că pe cer vor putea fi observaţi, în fiecare oră, între 60 şi 150 de meteori care vor cădea cu o viteză de circa 59 km/s. Perseidele au loc în perioada în care Pământul trece prin coada cometei 109P/Swift-Tuttle. Cometa este considerată cel mai mare obiect cunoscut ce trece repetat pe lângă Pământ, nucleul său având o lăţime de 26 de kilometri, potrivit descopera.ro.
Cea mai buna perioadă de urmărire este după miezul nopții până dimineața. Meteorii pot fi observați cu ochiul liber, iar pentru a vedea cât mai mulți, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Cel mai bine, puteți să le observați în locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Astronomii recomandă, ca cele mai bune locuri, la țară și la munte, dar este potrivit și la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat, pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.

 

 

Sursa: www.b1.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.