Vineri, 14 august 2020, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a avut loc festivitatea de acordare a unor distincții onorifice personalului inspectoratului care a participat la misiuni internaționale.

În cadrul activității, doi subofițeri participanți la Misiunea NATO în Afganistan timp de 6 luni, în perioada 2018-2019, au primit Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne cu însemn de război, pentru modul de îndeplinire a atribuțiilor în această perioadă.

Plutonierul adjutant Timu Vasile și plutonierul major Horătău Ștefan au făcut parte dintr-un contingent compus din 23 de jandarmi români – „Contingentul 10 Aurelia Dacorum”, care a desfășurat activități de pregătire a forțelor de ordine afgane.
Anterior, cei doi jandarmi suceveni au fost decorați cu medalia Non-Article 5, pentru serviciul în slujba NATO și au primit din partea inspectorului general al Jandarmeriei Române Distincția de serviciu „Misiuni în străinătate”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.