După începerea anului școlar, măștile de protecție ar putea fi folosite și în casă, spune profesorul Alexandru Rafila. Ar fi o măsură necesară, mai ales în locuințele în care copiii intră în contact cu bunicii, a declarat reprezentantul României la OMS la Digi24, în emisiunea „În fața ta”.
Alexandru Rafila este sigur că vom asista la o creştere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 odată cu începerea noului an şcolar. El a arătat că fiecare ţară s-a confruntat cu această problemă, însă în România ar putea fi o evoluție îngrijorîtoare, dacă până atunci nu intrăm pe o pantă descrescătoare a infecțiilor cu noul coronavirus şi continuăm să avem în fiecare zi între 1.200 şi 1.400 de cazuri. Tocmai de aceea, spune profesorul, ar trebui regândită interacţiunea copiilor cu persoanele vârstnice din familie, odată cu începerea şcolii. S-ar putea face printr-un set de reguli stabilite în fiecare familie, în fiecare casă. Spre exemplu, atunci când are loc o interacțiune între copil şi bunic, fiecare să poarte mască sau să respecte pe cât posibil o anumită distanţare.
„Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacţiunea cu vârstnicii care au boli cronice să fie oarecum la distanţă, să se ia măsurile legate de mască. Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el. Nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea şcolilor în mod evident”, a arătat profesorul Alexandru Rafila.
Lasa un raspuns