În perioada 21-23 august 2020 Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ, au organizat în perioada o acțiune pe linia depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, ocazie cu care au fost efectuate 363 testări cu aparatul etilotest și aplicate 128 sancțiuni contravenționale în valoare de 67.940 lei.

De asemenea polițiștii au reținut în vederea suspendării 20 permise de conducere, au retras 8 certificate de înmatriculare și au constatat 7 infracțiuni la regimul rutier.

Exemple:

La data de 23.08.2020, u echipaj rutier a oprit pentru control pe raza comunei Moldoviţa autoturismul condus de un localnic de 33 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

 

La data de 23.08.2020, un echipaj rutier a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc autoturismul condus de un localnic de 49 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.