Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, se află joi, 27 august, într-o vizită de lucru în județul Suceava.

 

De dimineață, acesta a participat, la Vatra Dornei, la o întâlnire cu procesatorii, fermierii, primarii și reprezentanți ai Ministerului Mediului. La întâlnire au participat și Robert Chioveanu – Președintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Adi Croitoru- Președinta Agenției Naționale pentru Arii Protejate (ANAP), Mihai-Liviu Moraru – Directorul General al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Gheorghe Flutur – Președintele CJ Suceava și Angelica Fădor – Deputatul PNL al zonei de munte.

La ora 11:00 au fost programate vizite în localitatea Șaru Dornei, la Fabrica de cașcaval Danilili și la Ferma de vaci a fermierului Ionel Țăran.
Începând cu ora 15:30, ministrul are programată o întâlnire cu medicii veterinari din Gura Humorului, iar la 16:30 se la deplasa în comuna Moara, pentru o întâlnire cu fermierii și reprezentanții subordonatelor MADR în teritoriu și pentru vizitarea fermei vegetale Prodaniuc.

 

 

 

 

Sursa foto: Orion Media Vatra Dornei

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.