Primarul Adrian Popoiu a transmis un mesaj către alegătorii din Siret potrivit căruia, în momentul de față, PNL Siret are cea mai bună ofertă electorală pentru oraș.
„Zilele trecute a început campania electorală pentru alegeri locale. Este o campanie care ar trebui să fie despre orașul Siret și despre viitorul său. Ce proiecte se fac în prezent, de unde atragem fonduri, ce proiecte se vor realiza în viitor.
Vă asigur că PNL pune orașul Siret pe primul plan.
Avem proiecte deja finalizate, avem proiecte în derulare, avem proiecte de viitor. De asemenea, știm să atragem fonduri pentru oraș, pentru că asta facem de 12 ani. Noi n-am primit nimic de-a gata ci ne-am luptat pentru fiecare bănuț adus în plus la bugetul orașului Siret”, a declarat primarul Adrian Popoiu.
Potrivit acestuia, odată cu începerea lucrărilor la drumul Pădureni – Mănăstioara, PSD Siret a conștientizat că nu va mai putea minți populația referitor la proiectele europene spunând că acestea nu există.
„Dacă pe la școli sau pe la spital (unde avem de asemenea investiții în derulare) omul trece mai rar și nu prea vede ce se întâmplă acolo, pe drum trece zilnic. Acum toți oamenii care circulă prin zona Ruina – Pădureni văd că într-adevăr se lucrează. Și în scurt timp se va vedea și la Mănăstioara.
În concluzie, PSD Siret a conștientizat că pentru ei, alegerile locale din 27 septembrie 2020 sunt deja pierdute și au început o serie de atacuri primitive la adresa liberalilor, a susținătorilor PNL și chiar la adresa unor angajați ai primăriei care au îndrăznit să-și promoveze munca. În loc să-și prezinte viziunea referitoare la viitorul orașului nostru, în loc să spună cum se gândesc să colaboreze cu angajații primăriei care au adus orașului nostru peste 22 milioane de euro doar prin POR, PSD Siret amenință cu plângeri penale și reclamații pe lângă instituțiile statului”, a mai declarat primarul orașului Siret.
De asemenea, Adrian Popoiu a precizat că PSD Siret evită lupta electorală axată pe idei, pe proiecte și încearcă să ne atragă în zona mocirloasă a defăimării, a amenințărilor și a minciunii.
„Iar asta este dovada că PSD nu are nimic de oferit pentru orașul nostru.
PNL Siret se delimitează ferm de acest mod de a face politică.
Începând de astăzi, comunicarea noastră se va face strict cu cetățeanul. Vom vorbi despre proiecte și despre viitorul orașului și nu despre plângeri penale sau reclamații pe la instituțiile statului. Noi considerăm că cetățenii sunt chemați la vot pentru a hotărî cine are proiecte mai bune pentru oraș, nu să aleagă cine își înjură mai frumos adversarii politici. Pentru plângeri există justiția (la care voi apela și eu după ultimele declarații ale PSD).
În completare aș dori să abordez și reclamațiile referitoare la conturile fake. Orice persoană își poate face un cont fake și poate comenta sub anonimat indiferent dacă este sau nu membru de partid. Inclusiv unii membri sau susținători PSD au conturi fake. Din punctul meu de vedere, comentariile acestor conturi sunt pozițiile personale ale celor care din diferite motive nu-și declină identitatea”, a transmis Adrian Popoiu.
Potrivit edilului, în momentul de față PNL Siret are cea mai bună ofertă electorală pentru oraș.
„Eu sunt singurul dintre candidații la funcția de primar al orașului Siret care are experiență în administrație, în atragerea de fonduri și în gestionarea de proiecte europene. De asemenea, PNL are cea mai bună nominalizare pentru funcția de viceprimar în persoana domnului Dan Sauciuc, precum și o listă de consilieri locali formată din oameni de calitate. PNL Siret este singurul partid din oraș care are un candidat la Consiliul Județean Suceava situat pe un loc eligibil, în persoana domnului Mocrei Cristian.
Nu în ultimul rând, oferim siretenilor 14 proiecte câștigate pe programe europene și naționale care însumează 23 de obiective de investiții, valoarea totală a acestora fiind de 22 milioane de euro pe fonduri europene și 2,4 milioane de euro pe fonduri naționale.
Suntem pregătiți să continuăm dezvoltarea orașului Siret! Votați cu încredere PNL pe toate listele de vot! Suntem pe locul 1!”, a conchis Adrian Popoiu.
Lasa un raspuns