Deputatul PNL Ioan Balan susține că legislația din domeniul achizițiilor publice trebuie să fie supusă unui amplu proces de revizuire, deoarece, în ultimii ani, aceasta a fost un adevărat generator de blocaje și de întârzieri pentru marile proiecte de investiții din România.

„Viitorul Parlament va trebui să aibă ca prioritate revizuirea substanțială a legislației în domeniul achizițiilor publice, pentru a crește viteza de realizare a marilor proiecte de investiții. În niciun stat european dezvoltat nu întâlnim o legislație atât de rigidă, croită, parcă, pentru a întârzia sau bloca investițiile publice, nu pentru a le încuraja și urgenta. Înțelegem cu toții că multă vreme s-a abuzat de resursele publice și că orice cheltuială în domeniu public trebuie făcută cu cea mai mare chibzuință și în cea mai mare transparență posibilă. Cu toate acestea, am ajuns astăzi în situația opusă și total nedorită, în care proiecte sunt blocate sau întârziate cu anii. De multe ori, din aceste cauze s-a ratat șansa realizării unor investiții din bani nerambursabili veniți de la Uniunea Europeană”, a declarat deputatul sucevean.

Potrivit lui Ioan Balan, nu este normal ca procesul de atribuire a unei lucrări de infrastructură națională sau locală să se împiedice mereu de aceleași ițe birocratice sau de aceiași contestatari de profesie, pentru ca ulterior să constatăm că licitațiile au durat mai mult decât realizarea proiectului în sine.

„Știm cu toții că guvernele PSD nu au avut niciun interes să rezolve aceste probleme, pentru că PSD a dus investițiile publice la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani, iar fondurile europene pentru investiții aduse în țară de guvernele socialiste au fost sublime, lipsind cu desăvârșire. Dacă primarii PSD ar fi făcut investiții în localitățile lor și s-ar fi lovit de aceste probleme reale, poate că am fi văzut unele reacții încă din vremea guvernelor PSD, dar nu am văzut. Din păcate, investiții publice serioase s-au realizat în ultimii ani cu precădere în localitățile și județele conduse de PNL. După alegerile locale din această lună, cu un Guvern PNL și administrații locale liberale ne-am propus să punem în practică cel mai puternic plan de investiții publice din ultimii 30 de ani. Vorbim despre zeci de miliarde de euro care vor schimba în bine viața comunităților locale: modernizări de școli și spitale, reabilitări de drumuri și clădiri și, mai ales, proiectele mult așteptate de infrastructură – autostrăzi, căi ferate și aeroporturi”, a mai declarat liberalul sucevean.

Deputatul Balan a explicat că acolo unde s-au făcut și se fac investiții, salariile angajaților sunt mai mari, locurile de muncă mai multe și șomajul mai mic, iar problemele sociale mai puține.

„Să nu uităm că Președintele Iohannis și Guvernul PNL au reușit să obțină o finanțare record pentru România, de aproape 80 de miliarde de euro pentru următorii șase ani. De aceea, trebuie să ne pregătim să cheltuim rapid, corect și util acești bani. Nu cred că și-ar dori nimeni să spună peste câțiva ani că pentru nu știu ce investiție s-a pierdut finanțarea nerambursabilă din cauză că licitația s-a blocat, că studiul de fezabilitate a expirat sau … alte scuze pe care le-am tot auzit ani de zile de la PSD. PNL a demonstrat deja că în primele 8 luni din acest an avut cele mai mari investiții publice din ultimii zece ani și putem să spunem că este numai începutul reclădirii României”, a conchis deputatul Ioan Balan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.