Ion Lungu a anunțat că vineri, 23 octombrie, la ora 12.00 va avea loc ședința de constituire a noului Consiliu Local al municipiului Suceava. Tot atunci edilul va depune jurământul pentru un nou mandat de primar, vor fi aleși viceprimarii iar consilierii locali vor fi repartizați pe comisii.

„Miercurea trecută am fost validat pentru un nou mandat de primar de către instanța de la Judecătoria Suceava iar conform ordinului emis de prefect s-a stabilit că vineri, 23 octombrie la ora 12.00 va fi ședința de constituire a Consiliului Local. Eu voi depune jurământul pentru un nou mandat, se vor alege comisiile pentru Consiliul Local și, de asemenea, se  vor alege cei doi viceprimari. Așadar, începând de vineri sper să avem întregit aparatul de lucru la nivelul decizional în Primăria municipiului Suceava, să putem să ne ocupăm de problemele urgente și importante ale municipalității care presupun hotărâri de Consiliu Local”, a transmis primarul Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.