În zilele de 22, 23 și 24 octombrie, s-a desfășurat Conferința Tinerilor Cercetători în Filologie „Noi direcții și perspective metodologice în studiile lingvistice și literare”, organizată on-line de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la inițiativa prof. univ. dr. Andrei Terian, prorector pentru cercetare, inovare și internaționalizare. La cele nouă ateliere dedicate cercetărilor privind limba și literatura română, limbile și literaturile engleză, franceză, germană, cât și folclorul și studiile culturale au participat și zece doctoranzi în domeniul filologie din Universitatea suceveană. Aceștia, aflați în anii II și III de studii doctorale, îndrumați de profesorii universitari Mircea Diaconu, Rodica Nagy, Sanda-Maria Ardeleanu și Muguraș Constantinescu, au prezentat interesante comunicări în una dintre cele patru limbi ale colocviului, în funcție de domeniul lor specific de cercetare.

Tinerii filologi, care au reprezentat strălucit Universitatea „Ștefan cel Mare” și, implicit, Școala doctorală de științe sociale și umaniste, sunt: Otilia Ungureanu,  Ioana-Daniela Bălăuţă, Delia Pătrăucean, Alin Găleată, Carmen Dimitria, Mihaela Mihai, Ana Chibici, Irina Devderea, Mihaela Pînzariu. Lor li s-a adăugat și drd. Ana-Maria Antonesei, din anul I, care nu a împlinit încă o luna de activitate doctorală, dar care are deja experiența participării la conferințe din anii de licența și masterat, când a obținut câteva premii la concursuri de cercetare sau de traducere.

Comunicările tinerilor filologi suceveni au acoperit o tematică diversă, asociată, în general, cu cea tezei de doctorat: retorica în proza lui Macedonski, limbajul de popularizare a științei, categoriile gramaticale ale verbului, relația între limba română literară și cea populară, metafora în limbajul administrativ, strategii discursive în ghidurile turistice. Câteva comunicări au fost axate pe probleme de traductologie: versiunile în limba română din poezia baudelairiana, traducerea și rescrierea poeziei ludice, strategii de traducere a literaturii memoriale și testimoniale, prezervarea dimensiunii ecologice din textele literare în procesul traductiv.

În comitetul științific, care a reunit cercetători cu experiență, ce activează în universitățile din Cluj, Iași, București, Sibiu, Craiova, Dijon, Galați, Universitatea din Suceava a fost reprezentată de profesor Muguraș Constantinescu, care a avut și misiunea de a modera unul dintre atelierele pe literatură franceză.

Ambianța a fost deosebit de stimulatoare, dialogul s-a purtat atât între tinerii cercetători, cât și între moderatori și tinerii participanți, astfel încât minutele rezervate dezbaterilor au părut neîncăpătoare. S-au pus întrebări, s-au schimbat adrese, s-au recomandat/cerut referințe bibliografice, s-au împărtășit din temerile ducerii la bun sfârșit a tezei de doctorat. Multe teme au rămas a fi dezvoltate la ediția a doua, care este deja așteptată de tinerii filologi, care, după cum au mărturisit unii dintre ei, au câștigat la această conferință experiență în dialog și interacțiune și multă încredere și entuziasm.

Și, revenind la bobocul din anul I de studii doctorale de la USV, Ana-Maria Antonesei, fostă șefă de promoție a generației sale, fiindcă cercetarea ei în traductologie a stârnit interesul deosebit al moderatorilor, ea a primit invitația de a participa cu o contribuție despre fenomenul retraducerii la un volum colectiv pe teme de traductologie, ce va apărea la Universitatea gazdă. Un debut promițător, fără îndoială, onorant pentru cercetătoare, dar și pentru instituția pe care o reprezintă.

Așadar, anul academic a început bine pentru tinerii cercetători în filologie, iar ideea colegilor sibieni de a pune în lumină potențialul de cercetare al tinerilor, de a-i reuni, chiar și virtual, de a-i incita, în cele trei zile intense, la dezbatere și dialog, la un fructuos schimb de experiență merită toată admirația.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.