Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a fost ieri, 3 noiembrie, la București, unde a purtat discuții cu reprezentanții mai multor ministere, în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă municipalitatea. Totodată, edilul a demarat, la Compania Națională de Investiții, procedurile pentru un Stadion nou în municipiul Suceava.
„Am avut ieri discuții la București, la sediul Ministerului de Finanțe, cu secretarul de Stat de la Ministerul Finanțelor Publice, Sebastian Burduja, și cu ministrul Lucrărilor Publice și Dezvoltării Regionale, Ioan Ștefan, referitoare la aprobarea bugetului de stat pentru anul 2021, menținerea cotei din impozitul pe venit la 65% în bugetul de stat pe anul 2021 la fel ca în anul 2020, preluarea finanțării de către Guvern a cheltuielilor legate de asistența socială a persoanelor cu handicap grav și a însoțitorilor acestora și despre asigurarea de sume de bani din fondul de rezervă pentru asigurarea încălzirii în sistem centralizat”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Totodată, edilul a avut discuții la o serie de ministere si agenții, respectiv: la Ministerul Dezvoltării Regionale, la Ministerul Finanțelor Publice, la Ministerul Economiei și la Compania Națională de Investiții.
„Am discutat probleme legate de fondurile europene, realizarea strategiei de dezvoltare urbană pentru perioada 2021-2027 de către Banca Mondială, extinderea rețelelor de gaz din orașul nostru.
La Compania Națională de Investiții am avut discuții pentru realizarea unui Stadion Nou. Vom depune până la sfârșitul acestei săptămâni solicitarea de finanțare a unui Stadion Nou în Complexul Sportiv, în spate la Metro, acolo unde facem și Sala Polivalentă!”, a conchis Ion Lungu.
Lasa un raspuns