Vineri, 11 decembrie, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu au fost sesizați la 112 de către o femeie din orașul Vicovu de Sus, cu privire la faptul că la imobilul unde locuiește are loc un scandal.
Femeia locuiește împreună cu soțul ei într-un imobil de pe raza orașului Vicovu de Sus. În jurul orei 16.30, bărbatul fiind în stare de ebrietate, și-a lovit soția în prezența celor doi copii ai lor. Victima nu a dorit să fie transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, stabilindu-se că în cauză există un risc iminent, motiv pentru care s-a luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile față de soțul agresiv.
S-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „violență în familie”.
Lasa un raspuns