Primele vaccinări împotriva noului coronavirus ar putea fi făcute în România până la sfârșitul acestui an.
Pe 21 decembrie, Agenția Europeană a Medicamentului va lua o decizie cu privire la vaccinul Pfizer/BioNTech, cu opt zile mai devreme, decât era planificat. În aceste condiții, primele doze vor ajunge la noi între Crăciun și Revelion, iar responsabilii pot demara campania de vaccinare.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul programului de vaccinare: „Primele doze ar urma să ajungă între Crăciun și Revelion și vom începe vaccinarea în centrele unde sunt tratați pacienți cu Covid, poate chiar înainte de Anul Nou.”
În România, aproximativ 11 milioane de oameni ar trebui să fie vaccinați pentru ca epidemia să fie ținută sub control. După Crăciun vor ajunge 10.000 de doze, o tranșă mai mult simbolică, distribuită, pentru început, în cele 27 de state membre ale Uniunii. În ianuarie însă vor fi livrate 600.000 vaccinuri pentru 300.000 de români.
Vestea că vaccinul va fi aprobat mai repede de Agenția Europeană a Medicamentului a fost dată chiar de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Fiecare zi contează. Lucrăm cu toate motoarele pornite pentru autorizarea unui vaccin sigur și eficient. Salut anunțul Agenției Europene a Medicamentului de a ține ședința cu privire la serul Pfizer/BioNTech înainte de Crăciun. Probabil primii europeni vor fi vaccinați înainte de sfârșitul anului!”, a spus aceasta.
Din momentul în care primele vaccinuri vor ajunge în țara noastră, va fi o chestiune de o zi sau două până când se vor administra primele doze personalului medical și celor care lucrează în centre socio-medicale conform strategiei de vaccinare. Până în acest moment au fost identificate 1.093 de centre mobile și fixe, iar după cadrele medicale, prioritate vor avea adulții în vârstă și cu boli cronice, dar și angajații insituțiilor de bază ale statului. Restul populației va primi serul în a treia etapă a programului de vaccinare.
În ultimele 24 de ore, rata de infectare cu SARS-CoV-2 s-a menținut mare. Peste 6.000 de noi cazuri au fost depistate, la puțin peste 25.000 de teste făcute. Alți peste 200 de români au murit, iar la terapie intensivă 1.255 de pacienți se luptă acum pentru viețile lor.
Sursa: Știrileprotv.ro
Lasa un raspuns