Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a informat care sunt prioritățile municipalității în anul 2021. Astfel, în capul listei, care cuprinde 35 de proiecte, se află amenajarea spațiilor pentru vaccinul antiCovid-19 și aprobarea bugetului aferent anului 2021. Totodată, edilul a subliniat că foarte important este finalizarea proiectului Transport integrat ecologic, dar și finalizarea Centrului Multifuncțional Ițcani.

De asemenea, între prioritățile edilului se numără și finalizarea Grădiniței din Burdujeni Sat, finalizarea Grădiniței Dumbrava Minunată din zona centrală, ridicarea Grădiniței din cartierul Ițcani în curtea Școlii nr. 7, precum și finalizarea zonei de Agrement de pe râul Suceava.

Tot prioritare sunt și demararea proiectului Zona de Agrement Parc Șipote, demararea proiectului de Reabilitare a Curții Domnești, finalizarea lucrărilor de reabilitare a Colegiului Tehnic Petru Mușat, demararea lucrărilor la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, precum și demararea lucrărilor la Colegiul Național Petru Rareș pe fonduri europene.

Între priorități se mai numără și realizarea Strategiei de Dezvoltare Urbană a Zonei Urbane Funcționale, depunerea proiectelor europene 2021-2027, finalizarea proiectului de digitalizare APLICAT, implementarea proiectelor privind echipamentele electronice în școli, finalizarea Rutei Alternative Suceava – Botoșani, actualizarea studiului de fezabilitate a Variantei Ocolitoare Nr. 2, modernizarea străzilor cu utilități fără asfalt, realizare Parcări de Reședință, finalizarea proiectului Gaz metan în Burdujeni Sat, finalizarea lucrărilor în Piața George Enescu, demararea lucrărilor de încălzire în Complexul Comercial Bazar și reabilitarea rețelelor termice POIM.

Ion Lungu a informat că la fel de importante sunt și reabilitarea termică a blocurilor, finalizarea Cartierului Europa, demararea lucrărilor pentru Parcarea Supraterană, demararea lucrărilor pentru Sala Polivalentă, canalizație cabluri, demararea lucrărilor la Grădinița Colegiului Național Mihai Eminescu, demararea proiectului pentru construirea unei Grădinițe Noi în cartierul Obcini, finalizarea lucrărilor la Sera Floricolă, finalizarea modernizării Ștrandului municipal Ițcani, precum și aprobarea realizării unui Stadion Nou.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.