ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a deplasat la Brodina de Sus unde, împreună cu preotul paroh și cu sătenii, au decis că noua Biserică va fi construită pe amplasamentul lăcașului de cult care a fost mistuit de flăcări.

De altfel, Arhiepiscopul a precizat că președintele Gheorghe Flutur va contribui la construirea noului edificiu eclezial.

 „În localitatea Brodina de Sus, întrucât nu s-a găsit un alt loc mai potrivit, biserica se va construi pe vechiul amplasament. Pe această cale, mulţumesc părintelui Constantin Bobu, care s-a oferit să dea cărămida pentru noua biserică, domnului inginer Gheorghe Flutur, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, care va contribui la lucrările de construire a edificiului eclezial, precum şi tuturor celor care doresc să se înveşnicească, implicându-se în construirea unei biserici. Cu Dumnezeu înainte!”, a declarat ÎPS Calinic.

One Response

  1. duplicitate

    decat cu contributie de la flutur, mai bine cu „banutul vaduvei” si cu mobilizarea satenilor.
    flutur poate contribui cu sudoarea fruntii lui, poate si cu lopata(ne-a aratat ca se pricepe in campanie), altfel feriti-va de acest flutur ca este manjit cu interese oculte, garantul si protectorul unor ticalosi comunistoizi de felul dragusanu’ cel cult si iuda mocanu.
    intelegem ca pt. flutur, astia or fi idiotii utili, si atata timp cat iese parandaratul… totusi n-a facut bataturi in palma de la cat i-o „muls”? nu-l doare spatele, de la cat i-a carat?
    inginerul flutur?!
    IPS Calinic, se vede ca sunteti nou pe aici.
    dar va veti lamuri cine este flutur si cine-i mocanu, precum s-a lamurit si vrednicul de pomenire IPS Pimen.
    si flutur si mocanu au gravitat o buna perioada in jurul IPS Pimen. amandoi, injineri onesti cu numele, dar oligarhi ai intunericului cu altele.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.