Viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi a informat, miercuri, 17 februarie, într-o conferință de presă, că a cerut celor 129 de asociații de proprietari din Suceava, printr-o adresă înaintată în data de 25 ianuarie, să nu mai treacă numele proprietarilor pe listele de plată ale utilităților, ci numerele apartamentelor. 

Pe de altă parte, viceprimarul sucevean a subliniat că pe listele de plată trebuie să apară salariile celor de la asociațiile de proprietari. Acesta a adăugat că asociațiile de proprietari din municipiul reședință de județ trebuie să respecte regulamentul privind protecția datelor subliniind că această măsură este stipulată într-o Hotărâre de Consiliu Local adoptată pe 17 decembrie 2020.

Lucian Harșovschi a mai adăugat că, până acum, doar 20% dintre asociații au procedat la aplicarea acestei măsuri. Totodată, viceprimarul sucevean a solicitat introducerea digitalizării în activitatea asociațiilor de proprietari, adică implementarea unui soft, sau a unui program, astfel încât proprietarii să trimită citirile la contoare, să aibă acces la listele de plată și să poate face plățile în mod online.

„Unii șefi de asociații mi-au transmis că nu se poate introduce acest soft pentru că sunt bătrâni care nu pot face aceste operațiuni online. Eu îi contrazic pentru că am văzut multe persoane în vârstă care folosesc telefoanele mobile și trimit sms cu citirile contoarelor de la gaz sau de la curent deci nu cred că este o problemă. Nu accept ca asociațiile de proprietari să nu implementeze digitalizarea serviciilor”, a subliniat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.