Duminică, 28 martie, la ora 19.42, Poliţia mun. Rădăuţi, au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către H.C., cu privire la faptul că, M. Eduard, de 24 ani, din mun. Rădăuți, amenință mai multe persoane.
În urma cercetărilor, a fost identificat apelantul în care a declarat că în jurul orei 19.00 a adus-o la domiciliu pe mătușa sa, M.C. care a fost plecată timp de 5 zile de acasă deoarece îi era frică de fiul ei. În momentul în care au intrat în apartamentul în care aceasta domiciliază împreună cu fiul ei, M. Eduard. Ulterior, acesta a lovit-o pe mama sa cu palma în zona feței și a amenințat-o cu acte de violență.
M.C., care a fost identificată la fața locului, a confirmat cele declarate de apelant adăugând că îi este frică de fiul său, cu care deseori are conflicte pe motiv că îi cere bani.
Anterior, femeia a mai plecat de la domiciliu în urmă cu aproximativ 5 zile de frica fiului său, locuind în comuna Volovăț, la o nepoată.
În urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit faptul că există risc iminent pentru siguranța victimei, iar M. C. solicită eliberarea unui ordin de protecție provizoriu împotriva fiului său. Împotriva lui M. Eduard a fost emis un ordin de protecţie provizoriu de către Poliția mun. Rădăuți, începând cu data de 28.03.2021, acesta fiind și evacuat din imobilul de domiciliu.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „violență în familie” si „amenințare”.
Lasa un raspuns