Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, 7 aprilie, în conferința săptămânală de presă, că acordarea de subvenții pentru încălzire devine din ce în ce mai dificilă din cauza normativelor europene.
„Se pune problema să nu se intre la ajutor de stat. În acest sens trebuie aprobare de la Bruxelles ca să poți să dai aceste subvenții”, a declarat primarul Ion Lungu.
Edilul a subliniat că este încrezător că municipalitatea suceveană s-a încadrat în norme, astfel încât subvențiile să nu fie considerate ajutor de stat.
„Subvențiile pentru încălzire nu reprezintă ajutor de stat dacă sunt îndeplinite mai multe condiții. Adică beneficiarul trebuie să aibă obligația prestării unui serviciu public, iar obligațiile trebuie să fie clar definite, iar municipalitatea are contract cu Bioenergy SRL. O altă condiție este ca parametrii în care se calculează compensația trebuie să fie stabiliți în mod obiectiv și transparent. În acest sens avem calcule și hotărâri ale Consiliului Local cu cât este subvenția la populație și cât este subvenția pe care o plătește Primăria”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Potrivit edilului, compensația nu trebuie să depășeasă acoperirea integrală sau parțială a costurilor suportate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public.
De altfel, o altă condiție pentru acordarea subvenției la încălzire este ca operatorul care furnizează căldură să fi fost stabilit în urma unei licitații, ceea ce la Suceava s-a întâmplat.
„Eu sper să nu fie probleme ca să putem sprijini în continuare cu subvenții pentru acoperirea diferenței de preț, care este în avantajul sucevenilor. Trag speranțe că odată cu reabilitarea sistemului de transport și distribuție vom avea în Suceava un serviciu de producere și furnizare a energiei termice civilizat și la prețuri suportabile pentru suceveni”, a conchis edilul Ion Lungu.
Lasa un raspuns