În Săptămâna Mare nu suntem mai buni, suntem doar mai ipocriți

În Săptămâna Mare nu suntem mai buni, suntem doar mai ipocriți. Iar acest lucru dovedește că și ipocrizia poate fi bună atâta timp cât aduce un plus de liniște și pace în lume. Mă rog, ipocrizia poate fi bună, bună, bună de tot când îmbracă forma domnișoarelor care candidează la concursul de Miss Univers și care absolut toate își doresc să contribuie la pacea mondială, vindecarea cancerului, combaterea foametei. Chiar le crezi! Dar noi, bărbații, oricum suntem mai prostuți de felul nostru și atunci când ne spune ceva o fată frumoasă, o credem indiferent cât de gogonată e minciuna care-i iese pe gură. Mai ales dacă ne spune că ne iubește. Mamă, mamă ce o credem atunci!

De ce zic că suntem doar mai ipocriți în această săptămână? Pentru că e absurd să credem că timp de o săptămână devenim brusc milostivi, buni, rugători, etc. și tot brusc, după ce am mers și-am luat lumină, ne revenim și suntem iarăși lacomi, afurisiți, răi. Ba mai mult, nu cred nicidecum că transformarea asta de peste noapte în bine are la bază dragostea creștină, ci spaima că o să ni se întâmple ceva rău dacă nu ne abținem în acestă scurtă perioadă de a fi cum suntem de obicei. Iar dacă ne mințim că în săptămâna asta de „post” ne sunt iertate păcatele de peste an, suntem și proști pe de-asupra.

Nu, nu cred că ni se iartă nimic. Pentru că transformarea noastră nu este din toată inima. Nici măcar din jumătate de inimă. Este o transformare făcute de frică și orice modificare de comportament făcută pe baza fricii, nu este reală. Abia așteptăm să treacă frica ca să fim din nou la fel. Ori dacă transformarea vine din dragoste, sigur nu așteptăm să treacă iubirea ca să fim la fel. Preferăm să fim mai departe buni, ca să ne bucurăm de dragostea care a făcut să fie posibilă schimbarea în bine. Ori în acest context, nu prea e cazul. E pură ipocrizie, dar cât timp această formă de ipocrizie face lumea mai bună, chiar și pentru o clipă, merită să fim ipocriți toată viața.

PS: ca un ipocrit ce sunt, voi căuta ca săptămânile următoare să văd dacă nu cumva ipocrizia poate fi transformată în virtute fiind exersată în mod constant și conștient. Nu cred că voi descoperi mare lucru, dar măcar îmi voi dezvolta în mod cert abilitățile actoricești, voi minți mai bine și cu folos reciproc de data asta (de obicei mint numai în folosul meu, nu și în a celui mințit) și la cât rahat voi mânca, poate voi slăbi sănătos fiindu-mi silă să mai bag în mine și fast-food, care e în fapt o formă de rahat, dar mult mai gustoasă. Sărbători fericite tuturor!