Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a informat că centrul de vaccinare drive-trough din parcarea Shopping City Suceava urmează să fie amenajat în aceste zile. Totodată, Lungu a precizat că activitatea se va desfășura sub autoritatea Primăriei Suceava.
Potrivit edilului, în municipiul Suceava s-a vaccinat circa 27% din populația adultă, însă, din păcate, județul Suceava se află pe ultimul loc la vaccinare, respectiv cu un procent de 10,5%.
Totodată, Ion Lungu a făcut apel la toți factorii să îi convingă pe cetățeni că e bine să se vaccineze, în contextul în care, de la 1 iunie, ar urma să fie relaxate anumite măsuri în funcție de gradul de imunizare al populației.
În ceea ce privește centrul de vaccinare drive-trough de la Shopping City Suceava, primarul Sucevei a precizat că acesta se va desfășura în subordinea Primăriei, iar în acest sens urmează să fie încheiat un contract între Primăria Suceava și Centrul Comercial.
De altfel, edilul Lungu a precizat că Shopping City Suceava pune la dispoziție o suprafață e 200 de mp pentru amenajarea centrului și că a fost deja stabilit circuitul de vaccinare.
„Urmează să încheiem un contract și să luăm toate aprobările necesare. Cel târziu, la sfârșitul săptămânii să-l punem în practică”, a spus Lungu.
În ceea ce privește centrul de vaccinare maraton pe care l-a propus la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” încă nu a primit răspunsul autorităților sanitare. Acesta a precizat că acolo ar putea fi un centru de vaccinare pentru angajatori și pentru persoanele care nu sunt programate pe bază de buletin.
Primarul Ion Lungu a făcut apel la angajatori să facă o campanie de conștientizare a beneficiilor vaccinării și le-a propus acestora să le ofere facilități angajaților care se vaccinează.
Lasa un raspuns