Senatorul Bereanu speră că această lege să fie declarată constituțională, deoarece în acest moment mai multe prevederi au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituţională a României. El consideră că actuala formă a legii îi apără atât pe câini cât și pe cetățeni. Bereanu a precizat că sume importante de bani s-au cheltuit şi pentru sterilizarea câinilor fără stăpân, după care aceştia erau lăsaţi liberi.
14 zile pot sta câinii fără stăpân în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, ar urma să fie eutanasiaţi, totuși edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.
Potrivit noii legi, cei care adoptă câini trebuie să dovedească faptul că au spaţii corespunzătoare şi resurse pentru creşterea şi întreţinerea câinilor. În cazul adoptării a mai mult de doi câini, o persoană trebuie să prezinte acordul asociaţiei de proprietari sau al vecinilor. Câinii trebuie sterilizaţi obligatoriu. Deţinătorii de câini care refuză sterilizarea/castrarea câinilor vor plăti o taxă de montă, stabilită de consiliul local pentru fiecare generaţie de pui.
Lasa un raspuns