Ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu a participat, joi, 20 mai, la vernizajul Expoziției Eveniment Nicolae Grigorescu, din cadrul Art Safari Airport Museum. Demnitarul a felicitat, astfel, Art Safari Bucharest și Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti pentru inițiativă.
„Mă bucur că Ministerul Culturii a putut intermedia dialogul pentru această expoziție – un dialog care trena de opt ani și care a fost susținut, în 2020, de fostul ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode.
Un loc de tranzit devine un loc al cunoașterii pentru cei care ajung în țara noastră, prin acest aeroport, și care au oportunitatea să afle o parte a sufletului românesc datorită acestei expoziții. Nicolae Grigorescu este reprezentativ pentru pictura românească și unul dintre cei care au contribuit, prin creațiile lor, la identitatea noastră. Este primul pictor la care ne gândim când vorbim despre pitoresc, despre universul satului și imaginea țăranului român.
Am susținut încă de la începutul mandatului meu că arta trebuie să meargă spre publicul larg, atât prin instituții de cultură, cât și prin spații neconvenționale. Sunt impresionat de modul aparte, cu totul original, prin care această expoziție s-a concretizat. Este o ocazie unică pentru călători și un debut pentru România!
Art Safari și Compania Națională Aeroporturi București au inaugurat Art Safari Airport Museum la data de 30 martie, în zona de îmbarcare a Aeroportului Internațional Henri Coandă Bucure­ști”. a declarat ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.