În şedinţa de miercuri, Guvernul a adoptat proiectul de lege prin care angajaţii pot rămâne în câmpul muncii, la cerere, până la vârsta de 70 de ani.
Angajaţii la stat nu vor putea cumula însă salariul cu pensia. Sunt totuşi câteva excepţii. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a spus că aceastea erau necesare pentru ca legea să fie constituţională.
Categoriile de bugetari care sunt exceptate de noua lege
Proiectul de lege adoptat de Guvern şi trimis în Parlament prevede mai multe categorii de bugetari care vor fi exceptate în noua lege. Printre aceste categorii se numără aleşii locali, parlamentarii, membrii CCR sau membrii Curţii de Conturi.
Lista completă a categoriilor exceptate de noua lege a pensiilor:
- persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție
- persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora
- pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate
- membrii Academiei Române
- asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ce se întâmplă cu cei care au ieşit deja la pensie
Potrivit proiectului adoptat de Guvern, bugetarii care sunt deja în pensie sunt obligaţi ca în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii să aleagă una dintre cele două variante: fie îşi suspendă pensia şi îşi continuă activitatea până la 70 de ani, fie îşi suspendă contractul de muncă şi rămân doar cu pensia.
Pensionarii care aleg să îşi continue activitatea pot alege, la cerere, reluarea plăţii şi încetarea contractului de muncă, oricând, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Continuarea activităţii bugetarilor nu este şi nu poate fi condiţionată de acordul în prealabil al angajatorului.
Raluca Turcan: „Urmărim echitate pentru bugetari şi fructificarea experienţei angajaţilor”
Raluca Turcan, ministrul Muncii, a declarat că prin acest proiect de lege se urmăresc câteva obiective importante printre care fructificarea experienţei angajaţilor sau crearea unui mediu corect de muncă pentru angajaţii din sectorul public.
„Acest proiect urmărește câteva obiective: avantajul competitiv al forței de muncă, se fructifică experiența angajaților; proiectul aduce echitate pentru cei care activează în sistemul public și crește baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o măsură opțională.
Cîţu a anunţat calendarul noii legi a pensiilor. Când intră în vigoare
Se pot pensiona oricând în intervalul de până la împlinirea vârstei de 70 de ani. În sectorul public, pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din secotrul public au obligația ca în termen de 30 de zile să opteze. Au fost introduse câteva excepții: persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau a celor care au durata mandatului definită de Constituție. Am mers pe această variantă ca legea să fie constituțională. Interzicerea cumului pensie cu salariu este valabilă doar pentru cei care activează în sistemul public”, a declarat Raluca Turcan la finalul şedinţei de Guvern.
„Nu putem să intervenim pe mandat. Pe un mandat în derulare. Asta ne spun juriştii. Dacă în Parlamentul României pot să treacă printr-un amendament peste această prevedere a constituţiei, vom vedea. Varianta pe care noi am acceptat-o în guvern este cea care a venit cu aviz de la Ministerul Justiţiei, toate avizele le-a avut şi toate au fost de acord că asta este forma legală şi constituţională”, a declarat şi premierul Florin Cîţu.
Proiectul de lege, ce poate fi consultat AICI, a fost adoptat miercuri de Guvern şi va fi trimis în Parlament pentru a fi dezbătut şi, ulterior, adoptat. 35.000 de angajaţi din sectorul public sunt vizaţi de acest proiect de lege.
Sursa: Observatornews.ro
Lasa un raspuns