Senatorul USRPUS de Suceava, Gheorghiță Mândruță și-a prezntat raportul de activitate parlamentară aferent lunii iunie 2021. 

Redăm integral raportul transmis de către parlamentarul sucevean:

Am discutat despre protecția mediului și dezvoltarea turismului, susținerea micilor fermieri și încurajarea antreprenoriatului local;

  • 8 iunieAlături de membri ai Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, am primit vizita unei delegații a Statului Israel;

8 iunie În cadrul ședinței comune a Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și Camera Deputaților au fost prezentate rapoartele de activitate ale Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale. De asemenea, au fost dezbătute rapoartele de activitate ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pentru anii 2019 și 2020;  

  • 9 iunie – Am participat la plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților, cu prilejul primirii Președintelui Statului Israel, domnul Reuven Rivlin;
  • 10 iunie – Cu ocazia Zilei Eroilor am depus o coroană la monumentul eroilor din Milișăuți, urmată de acordarea unei diplome de recunoștință domnului Mihai Crețu, veteran de război, în anul împlinirii unui secol de viață;
  • 11 – 12 iunie – Găzduirea vizitei la Suceava a Președintei Senatului României, Anca Dragu, alături de Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Sergiu Hossu. Cu acest prilej, am vizitat Muzeul de Artă Ion Irimescu din Fălticeni, am avut discuții cu rectorul  Universității Stefan cel Mare din Suceava, Valentin Popa, cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și prefectul județului, Iulian Cimpoeșu. Vizita s-a încheiat cu o conferință de presă susținută la sediul USR PLUS Suceava; 

  • 15 iunieÎn cadrul ședinței reunite a Comisiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și Camera Deputaților, am votat pentru raportul privind participarea României la misiunea Task Force Takuba, la solicitarea Președintelui Klaus Iohannis;

15 iunie – Plen reunit  al Senatului și a Camerei Deputaților în care au fost prezentate rapoartele comisiilor de apărare referitoare la activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2019, respectiv 2020;

  • 17 iunieLa invitația autorităților locale, am participat la evenimentul ,,Împreună pentru Inima Moldovei’’, la care au fost prezenți și reprezentanți ai cultelor religioase, ai societății civile, precum și ai mediului de afaceri, unde am semnat un Angajament Civic pentru susținerea viitorului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară Iași (comuna Miroslava);
  • 22 iunie – Am participat, împreună cu membri ai Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, la o discuție cu reprezentanți și cursanți ai Colegiului Național de Afaceri Interne;

22 iunie Am votat pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la București, la 5 septembrie 2020; Link detalii

  • 23 iunieCu ocazia zilei de 24 iunie, Ziua Internațională a Iei, am invitat-o pe Anda Parasca, tânăr antreprenor, pentru a expune în foaierul sălii de plen a Senatului o colecție inspirată de elementele decorative ale Iei de Bucovina; 
  • 23 iunie – În cadrul ședinței Comune a Senatului și Camerei Deputaților  a avut loc prezentarea moțiunii de cenzură inițiate de PSD;

23 iunieÎn ședința de plen a Senatului, am susținut un discurs în favoarea adoptării unei propuneri legislative prin care urmașii militarilor români decedați în teatrele de operațiuni au dreptul la indemnizație, indiferent de nivelul veniturilor realizate; Link detaliiDiscurs;

  • 28 iunie – În cadrul ședinței Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, am votat pentru raportul de admitere a proiectului de lege privind ratificarea Protocolului încheiat între România și Bulgaria la 18 martie 2021, prin care se stabilesc condițiile în care un alt stat membru NATO, în calitate de terț, poate desfășura operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în spațiul aerian al României, respectiv al Republicii Bulgaria; Link detalii”, se arată în raportul parlamentarului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.