Imnul României a răsunat pentru prima dată în Japonia, miercuri dimineață, la Sea Forest Waterway. Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus României prima medalie de aur la această ediție a Jocurilor Olimpice găzduită de Tokyo, la proba de dublu vâsle feminin.
„A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat cu încredere și am reușit să aducem medalia. Ne-am îndeplinit visul, i-am făcut mândri pe cei de acasă și suntem foarte fericite. Am bătut recordul olimpic… Ne doream, dar nu ne așteptam. Am dat tot ce am avut mai bun azi. Din 2019 am intrat împreună în barca de dublu vâsle, iar de atunci am rămas în aceeași formulă. Au fost doi ani grei, cu muncă, fără pauze și vacanțe. Am muncit mereu pentru același vis. Ne-am antrenat singure, acasă, în timpul pandemiei, și parcă eram unite prin același vis. Pe podium am simțit fericire, mândrie, bucurie, recunoștință, mulțumire. I-am făcut mândri pe toți. Eram atât de fericită, parcă nu îmi venea să cred. Am meritat totul!”, a declarat Ancuța Bodnar după ce a primit medalia de aur.
De altfel, de acasă, de la Vatra Moldoviței, mama tinerei campioane a urmărit cu sufletul la gură parcursul fiicei sale în competiție și s-a rugat Lui Dumnezeu pentru ca aceasta să devină, din nou, o campioană. Lucru care s-a și întâmplat, pentru că Ancuța Bodnar și Simona Radiș, nu doar că au obținut aurul, ci au reușit să stabilească un nou record olimpic.
„Bravo fetelor de AUR! Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru ajutor”, a spus mama campioanei după finalizarea cursei.
De cealaltă parte, primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, este mândru de Ancuța Bodnar, declarând aceasta va rămâne în istoria comunei drept persoana care a dus numele localității pe cele mai înalte culmi și l-a încununat cu aurul olimpic.
„Comunitatea din Vatra Moldoviței trăiește o bucurie generală și o imensă Onoare: Ancuța Bodnar aduce acasă la noi aurul olimpic!Este un moment ce va intra în istoria localității noastre și va rămâne ca punct de reper pentru generațiile ce vor urma!Îi mulțumesc Ancuței pentru seriozitate și determinare!Fără ele, nici noi, n-am fi fost pe cea mai înaltă treaptă a podiumului!Este un record olimpic spre care se uită acum o lume întreagă, ceea ce nu poate decât să ne facă pe toți să fim mândri de Ancuța Bodnar!Felicitări!”, a transmis edilul Virgil Saghin.
Echipajul de dublu vâsle feminin, format din Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, a câştigat medalia de aur la canotaj, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este a doua medalie pentru delegaţia României, după argintul obţinut de Ana Maria Popescu la spadă. Cele două au câștigat proba de dublu vâsle feminin, după o cursă fantastică! Radiș și Bodnar au fost la un nivel uriaș, au avut un ritm perfect și au condus cursa încă de la început, distanțându-se constant de rivale pe durata celor 2.000 de metri! Noua Zeelandă a terminat pe locul 2, la peste 3 secunde de România, în timp ce Olanda a luat medalia de bronz. Favoritele probei, Radiș și Bodnar au terminat cursa cu un timp de 6.41,03, stabilind un nou record olimpic.. Este a 20-a medalie de aur pe care canotajul o aduce României, fiind prima după 13 ani.
Lasa un raspuns