Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Niculai Barbă, a declarat că duminică, 1 august, va fi organizată Ziua porţilor deschise la Cetatea de Scaun şi mai multe muzee din judeţ.
În program vor mai intra unități muzeale din județ care aparțin de Muzeul Național al Bucovinei. Niculai Barbă a spus că intrarea este liberă, după programul normal de vizitare al zilei de duminică, respectiv Cetatea de Scaun a Sucevei 9-22, ultima intrare la ora 21; Muzeul Satului Bucovinean 10-18, ultima intrare 17:30; Muzeul de Istorie 10-18; Muzeul de Științele Naturii 10-18 şi Hanul Domnesc 10-18. De asemenea, Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” va putea fi vizitat între orele 10:00 şi 18:00, Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” 10-18; Casa Memorială „Nicolae Labiș” Mălini 10-18; Casa Muzeu Bilca 10-18 şi Casa Muzeu Solca 10-14.
Niculai Barbă a precizat că acțiunea deschide o lună plină de evenimente importante organizate în judeţul Suceava de instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Suceava – Muzeul Național al Bucovinei și Centrul Cultural „Bucovina”.
„În municipiul Suceava, cele mai atractive evenimente vor fi organizate la Cetatea de Scaun a Sucevei și la Muzeul Satului Bucovinean. Practic, nu va fi vreun weekend fără un eveniment deosebit. Vor reveni toate genurile de evenimente pe care le-am organizat înainte de pandemie, respectând toate restricțiile. Aș remarca faptul că pregătim și acțiuni în premieră. De asemenea, apreciez că, pe fondul promovării potențialului zonei, au apărut initiative ale unor entități private în organizarea de evenimente. Încurajez și suntem pregătiți să susținem concret acest fenomen”, a spus Niculai Barbă.
El a arătat că pentru a facilita deplasarea vizitatorilor, suceveni sau turiști, am propus Primăriei Suceava să analizeze posibilitatea introducerii de curse pe traseul Centru-Cetatea de Scaun, pentru toate weekendurile lunii august.
Lasa un raspuns