Duminică dimineață, în jurul orei 2.30, în localitatea Valea Bourei, pe DJ208E, a avut loc un accident între două autoturisme în urma căruia cinci persoane au fost rănite.
Este vorba despre patru bărbați de 18, 22, 25 și 32 de ani, și o femeie de 19 ani, care au suferit traumatisme multiple.
După acordarea primului ajutor medical, toți răniții, conștienți și cooperanți, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului s-au deplasat modulele SMURD de la subunitățile pompierilor militari din Fălticeni și Dolhasca, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean.
Militarii echipajelor de descarcerare au balizat zona, au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori și au verificat eventualele scurgeri de carburanți și lubrifianți, pentru preîntâmpinarea altor situații de urgență.
Lasa un raspuns