Ministerul Muncii a elaborat normele necesare pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil de 1 noiembrie. Pentru a primi ajutoare de încălzire, consumatorii trebuie să completeze un formular de 14 pagini, cu date despre ocupanții unei locuințe, sursele de venit, dar și bunurile pe care le deține în locuință.

Ministerul a pus în dezbatere publică normele pentru aplicarea legii, iar Raluca Turcan a precizat că „cel mai probabil săptămâna viitoare aceste norme vor fi publicate în Monitorul Oficial şi după aceea vor putea să înceapă întâi să analizeze dacă sunt posibili beneficiari şi apoi să completeze formularele”.

Poţi descărca AICI cererea de ajutor de încălzire.

Unul dintre documentele publicate îl reprezintă cererea pentru solicitarea ajutorului de încălzire, care numără 14 pagini, iar solicitanții trebuie să completeze date despre ocupanții unei locuințe, sursele de venit, dar și bunurile pe care le dețin în locuință.

Consumatorii vulnerabili sunt încadrați în 4 categorii: din motive de venit, din motive de vârstă (pensionarii), din motive de sănătate (cei care au nevoie de aparate medicale electrice pentru a rămâne în viață sau pentru menținerea stării de sănătate, au probleme psihice, deficiențe locomotorii, de vedere sau de auz) și ca urmare a faptului că au gospodării aflate în zone izolate (situate în afara localităților și neconectate la rețelele de utilități, iar locatarii se încadrează și în categoria consumatorilor vulnerabili din motive de venit), , informează economedia.ro.

Consumatorii vulnerabili din motive de venit vor fi cei cu venit mediu net lunar de cel mult 1.386 lei/persoană în cazul familiilor și de 2.053 lei în cazul persoanelor singure.

Astfel, actul normativ prevede acordarea de ajutoare consumatorilor vulnerabil pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, pentru încălzirea cu gaze naturale, cu energie electrică și pentru încălzirea cu combustibili solizi și/sau petrolieri, pe perioada sezonului rece, precum și acordarea unui supliment pentru energie pe tot parcursul anului.

Legea stabilește limita maximă a veniturilor până la care o persoană sau familie poate beneficia de ajutoare pentru încălzire și supliment pentru energie, precum și cuantumul ajutoarelor, respectiv prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Compensarea procentuală este de 100% pentru beneficiarii cu cele mai mici venituri și de minimum 10% pentru cei ale căror venituri se află la limita maximă.

Cuantumul ajutoarelor de încălzire se stabilește prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Compensarea procentuală este de 100% pentru beneficiarii cu cele mai mici venituri și de minimum 10% pentru cei ale căror venituri se află la limita maximă.

Ajutorul se va acorda astfel:

Venit net mediu lunar pe membru de familie / Procent compensare

  • 0 – 200 lei – 100%
  • 200,1 – 320 lei – 90%
  • 320,1 – 440 lei – 80%
  • 440,1 – 560 lei – 70%
  • 560,1 – 680 lei – 60%
  • 680,1 – 920 lei – 50%
  • 920,1 – 1040 lei – 40%
  • 1040,1 – 1160 lei – 30%
  • 1160,1 – 1280 lei – 20%
  • 1280,1 – 1386 lei –10%
  • 1280,1 – 2053 lei – 10%

Valorile de referință la care se aplică compensarea procentuală sunt de cel puțin 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei pentru energie electrică și 320 lei pentru combustibili solizi și petrolieri. Acestea vor fi actualizate prin hotărâre a Guvernului.

Pentru energia termică, valoarea de referință se va stabili în limita consumului mediu definit de lege și în funcție de prețul local al gigacaloriei, care diferă de la localitate la localitate. În acest scop, harta României a fost împărțită în 3 zone de temperatură (rece, temperată și caldă), pentru fiecare zonă stabilindu-se un consum mediu lunar pentru lunile de iarnă pentru locuințe cu 1, 2, 3 și 4 sau mai multe camere.

Cei cu venit mediu net lunar de cel mult 1.386 lei/persoană în cazul familiilor și de 2.053 lei în cazul persoanelor singure vor beneficia și de un supliment lunar pentru energie calculat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de 30 lei pentru consumul de energie electrică, de 10 lei pentru consumul de gaze naturale sau energie termică și de 20 lei pentru consumul de combustibili solizi și petrolieri. Suplimentul pentru energie se va acorda pe tot parcusul anului și va fi plătit direct furnizorului, cu excepția celui pentru combustibil solid sau petrolier, care va fi plătit direct titularului.

Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței sau separat, atunci când sunt îndeplinite condițiile de acordare (…). Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate. În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului se majorează la 70 lei”, stipulează actul normativ.

Consumatorul vulnerabil trebuie să se adreseze Primăriei, prin cererea atașată în acest articol, pentru a obține aceste facilități.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.