Senatorul PNL de Suceava, Daniel Constantin Cadariu, le transmite celor din PNL care sunt supărați că președinția partidului a fost câștigată de Florin Cîțu să-și exprime nemulțumirile în interiorul partidului nu în exterior. El a constatat că după Congresul PNL criticile publice la adresa „echipei câștigătoare” nu au încetat lucru care în opinia sa nu face bine deloc partidului.

„Bărbaților politici supărați din PNL le-aș recomanda să-și manifeste nemulțumirile în interior așa cum este normal și firesc nu în exteriorul partidului. Mesajele din timpul Congresului au fost foarte clare în legătură cu cei care au exagerat. Chiar domnul președinte Gheorghe Flutur a propus o aministiere a vorbelor grele în partid cu care cred că toată lumea este de acord. Gata, ajunge! Haideți să strîngem rândurile și să ne punem pe treabă pentru că lumea ne va judeca dur la viitoarele alegeri. Problemele și nemulțumurile să le rezolvăm în interior nu în mass media. Să închidem fisurile, să pansăm rănile și să mergem mai departe. Cei care continuă să arunce cu vorbele în spațiul public fac un mare deserviciu PNL. În schimb fac un mare serviciu adversarului nostru tradițional, PSD”, a declarat Cadariu.

Daniel Constantin Cadariu a făcut parte din delegația suceveană la Congresul PNL de la București votând „echipa câștigătoare”, echipă din care face parte și liderul județean al PNL, Gheorghe Flutur, în calitate de prim vicepreședinte funcție pe care a câștigat-o cu cel mai mare număr de voturi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.