Comuna suceveană Sadova completează astăzi zona de munte cum nu se poate mai frumos și se încadrează în rândul celor care au cunoscut în ultimii ani o vizibilă evoluție.

Anul 2021 a fost și încă este un an atipic, însă pentru administrația locală de aici asta nu a încurcat prea mult planurile, investițiile și proiectele de viitor.

S-a muncit mult și asta se vede la o simplă privire de-a lungul localității.

Mihai Constantinescu Otcu, edilul comunei Sadova, tratează lucrurile cu aceeași implicare și știe clar că scopul său este să le ofere oamenilor ce le-a promis, indiferent de vreme și vremuri.

Nu e de mirare, astfel, că în comuna sa pe 1 noiembrie va intra în linie dreaptă un proiect pe care nu-l găsești în multe comune și anume aducțiunea de gaz metan.

În acest sens, s-a realizat deja presiunea în conducte, există deja 30 de branșamente, iar edilul preconizează că numărul acestora va ajunge până la sărbători la 250.

„Pe 1 noiembrie dăm drumul acestui proiect a cărui valoare ajunge la 4 milioane de lei. Este, într-adevăr, o reușită pentru comuna noastră, de aceea îndrept, la rândul meu, mulțumirile către toți cei care au fost parte din proiect și îi îndemn pe sadoveni să aleagă această cale modernă și simplificată pentru încălzire”, a spus primarul comunei.

Trebuie remarcat și că autorizația de construire pentru  înființarea sistemului de distribuție gaze naturale în comuna Sadova a fost semnată la data de 8 februarie, iar în luna martie a.c. au fost demarate lucrările.

În proporție de 100% este finalizat și proiectul realizat prin prin Programul Național de Dezvoltare Locală ce a prevăzut înființarea sistemului de alimentare cu apă.

Dacă în alte localități beneficiarii trebuie să plătească racordarea, aflați că din bugetul local al comunei a fost alocată suma de un milion de lei tocmai pentru ca cetățenii să NU plătească nimic la branșare.

S-a investit și încă se investește mult și în sistemul educațional din comuna Sadova.

Pe lângă o școală modernă aici există și o Grădiniță cu Program Prelungit, în care edilul a investit de curând în dotare și modernizare.

Din 2018 și până în prezent această investiție s-a dovedit a fi una de mare succes. Astăzi aici sunt înscriși peste 90 de copii ce beneficiază de trei mese pe zi și de un ambient prietenos și modern.

„Este foarte important că am putut să oferim o alternativă la nivel local, iar părinții nu au plecat să-și lase copiii la oraș. De asta am și continuat să aducem îmbunătățiri și vom face asta de fiecare dată când va fi nevoie”, a declarat Mihai Constantinescu Otcu.

De asemenea, tot la acest capitol, în implementare se află și un proiect pe fonduri europene ce prevede dotarea școlii cu dispozitive moderne de învățare. Astfel, la elevi vor ajunge 250 de tablete ce vor permite desfășurarea orelor online, dacă va fi cazul, în cele mai bune condiții.

Într-un an al provocărilor, bugetul local a jucat un rol substanțial și a venit în întâmpinarea proiectelor ce nu suportă multă amânare.

Astfel, în zona Iezer a fost nevoie de apărări de maluri care să oprească surparea terenului, iar în Centru s-a construit, de asemenea, un dig de susținere a DC 88. Valoarea ambelor proiecte s-a ridicat la suma de 370.000 lei.

„Infrastructura rutieră continuă să fie o prioritate. Și în această perioadă am depus două proiecte ce sperăm să primească finanțare”, a mai spus edilul.

Tot din buget local s-a modernizat și iluminatul stradal. În toată localitatea s-au montat 550 de corpuri de iluminat noi, moderne, ce nu mai seamănă deloc cu cele de dinainte.

„Pe lângă aceste proiecte de modernizare ne gândim și la cele culturale. Sperăm ca situația să ne permită să organizăm un eveniment în luna decembrie, însă până atunci tot ce contează este să fim cu toții sănătoși”, a conchis Mihai Constantinescu Otcu, primarul comunei Sadova.

 

 

 

One Response

  1. Florentin Lupascu

    Va felicit domnule primar pentru ca puneți cetățenii pe primul loc. Mai rar așa primar cum avem noi in acel colț de rai al Bucovinei !

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.