Miercuri, 20 octombrie, la ora 11:00, la Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta s-a prezentat E. Diana de 24 de ani din comuna Pojorâta care a sesizat faptul că în noaptea de 19/20.10.2021 a fost agresată și lovită de soțul ei E. Vasile de 30 de ani, la domiciliul comun, respectiv în comuna Pojorâta. 

În urma cercetărilor s-au stabilit următoarele:

Pe fondul unui conflict cauzat de gelozia soțului, în seara de 19.10.2021, în jurul orei 22:00, E. Vasile a agresat-o și lovit-o de mai multe ori cu palma pe soția sa E. Diana în vârstă de 24 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun, provocându-i dureri, de asemenea a jignit-o în permanență.       

E. Diana a fost audiată, iar în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a fost emis Ordinul de protecție provizoriu din 20.10.2021, față de E. Vasile, acesta fiind evacuat din locuință.

S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „violența în familie”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.