Înființarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD), prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a stârnit interesul reprezentanților autorităților locale, ai asociațiilor orașelor, municipiilor și comunelor, precum și ai Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, invitați să participe la ședința de lucru organizată marți, 11 ianuarie a.c., la sediul instituției. Întâlnirea este parte integrantă din programul de consultări regionale inițiat de ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Unul dintre cele mai importante proiecte de care turismul românesc are nevoie în aceste momente este înființarea și operaționalizarea OMD-urilor, reformă pentru care sunt prevăzute 10 milioane de euro prin PNRR. Însă, această nouă structură va produce efecte cu adevărat benefice doar dacă organizațiile care o formează, atât din sectorul public, cât și din cel privat, vor lucra împreună. Eforturile coordonate și combinate vor aduce, astfel, un rezultat mai puternic și valoros pentru destinație. Din acest motiv, am speranța că întâlnirea care va avea loc săptămâna viitoare va pune bazele unei colaborări solide și durabile pentru toți factorii decidenți din teritoriu. Avem o misiune comună: dezvoltarea și prosperitatea acestei industrii”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Activitatea unui OMD vizează creșterea calității resurselor umane din turism și dezvoltarea produselor, a experienței, dar și a promoțiilor, vânzărilor și activităților de marketing. Mai mult, o astfel de entitate contribuie decisiv la dezvoltare practică în ceea ce privește prezentarea destinației în sine, așa cum este întâlnită de către vizitator.

În cadrul discuției, accentul va fi pus și pe identificarea unor soluții eficiente, care să faciliteze atragerea de fonduri europene, în funcție de nevoile specifice fiecărei destinații. Expertiza va fi oferită de invitați, care dețin o radiografie completă a zonelor pe care le reprezintă. Propunerile vor fi preluate și analizate la nivelul ministerului, iar ulterior armonizate în vederea implementării.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.